Reacția poetei Ana Blandiana la primirea celui mai prestigios premiu spaniol pentru literatură

„La fel ca întotdeauna când primesc un premiu, nu pot să nu-mi amintesc de gândul lui Platon, care recomanda încoronarea poeților cu lauri și alungarea lor din cetate”, a transmis Ana Blandiana într-un mesaj în spaniolă, postat pe Facebook după ce a primit Premiul „Prințesa de Asturia” pentru Literatură pe anul 2024.

„Dar dacă pentru mine poezia este într-adevăr un drum către polis, o formă de a rămâne, o formă de a însoți suferința celorlalți? Vă mulțumesc pentru ecoul pe care prestigiosul dumneavoastră premiu îl va da ideilor și poeziilor mele și pentru că le va amplifica în conștiința cititorilor spanioli din întreaga lume”, a adăugat poeta.

Scriitoarea a primit joi Premiul „Prințesa de Asturia” pentru Literatură pe anul 2024, informează Agerpres. Presa spaniolă a acordat un spațiu amplu anunțului despre premiu și despre personalitatea scriitoarei.

„Ana Blandiana este moștenitoarea celor mai strălucite tradiții literare, precum și o creatoare radical unică. Scrierea ei, care îmbină transparența și complexitatea, ridică întrebări fundamentale despre existența ființei umane, în zona privată și în societate, în fața naturii și a istoriei. A demonstrat prin poezia sa nestăpânită o extraordinară capacitate de rezistență în fața cenzurii”, a transmis juriul.

Ana Blandiana s-a impus în fața altor 38 de autori care au concurat pentru acest premiu, care la ultima ediție a revenit scriitorului și traducătorului nipon Haruki Murakami.

Premiile „Prințesa de Asturia” sunt cele mai prestigioase din Spania și sunt decernate în fiecare an de Fundația prințesei moștenitoare a Spaniei, însoțite de un cec în valoare de 50.000 de euro. Se atribuie pentru opt categorii: Arte, Literatură, Științe Sociale, Comunicare, Științe Umaniste, Cooperare Internațională, Cercetare Științifică și Tehnică, Sport.

Date biografice

Ana Blandiana a scris peste 30 de cărți de poezie, romane și eseuri, care au fost traduse în peste 25 de limbi. Născută în Timișoara, în 25 martie 1942, i s-a interzis să studieze la universitate după apariția, în 1959, a primei sale poezii într-o revistă.

Președintă de onoare a PEN Clubul Român, Ana Blandiana este membră a Academiei Europene de Poezie, a Academiei de Poezie „Stéphane Mallarmé”, a Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO) și a Uniunii Scriitorilor din România.

Otilia Valeria Coman, sau Ana Blandiana, așa cum își spune chiar poeta de când i s-a interzis să folosească numele tatălui ei, în 1978, a fost o oponentă fermă a dictaturii comuniste a lui Nicolae Ceaușescu și o apărătoare remarcabilă a drepturilor omului și a democrației.

După revoluția din 1989, a intrat în viața politică cu o campanie care promova eliminarea moștenirii comuniste și crearea unei societăți deschise. Din 1994, este membru fondator și președintă a Fundației Alianța Civică, o mișcare apolitică al cărei scop este atenuarea consecințelor a peste 50 de ani de comunism românesc.

Foto credit: Agerpres

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews


Știri recente