Mănăstirea „Sfânta Maria”-Techirghiol a devenit loc de pelerinaj pentru mii de credincioși care au venit să își ia rămas bun de la cel care le-a fost părinte și duhovnic. Veniți din toate colțurile țării, suportând canicula, oamenii păstrează nădejdea că Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc îi va însoți în rugăciuni și de acum înainte.
Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc a trecut la Domnul în ziua de 19 iulie, la vârsta de 96 de ani, în chilia sa de la mănăstirea Techirghiol în care a viețuit 35 de ani.
Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc va fi înhumat în ziua de 21 iulie, în curtea mănăstirii, în apropierea fântânii Sfântului Pantelimon.
Slujba înmormântării va fi precedată de Sfânta Liturghie, care va fi oficiată de la ora 10:00 de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, după cum informează TRINITAS TV.