Radu Ioanid, Ambasadorul României în Israel, s-a întâlnit cu Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului

Excelența Sa Radu Ioanid, Ambasadorul României în Israel a făcut miercuri o vizită de prezentare la Patriarhia Ierusalimului, unde a fost primit de Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea al Ierusalimului.

Arhim. Teofil Anăstăsoaie, Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, a însoțit echipa diplomatică a Ambasadei României.

„Am participat pentru a arăta pe de o parte slujirea noastră și pentru a întări deplina noastră deschidere și respectul pe care le arătăm Patriarhiei Ierusalimului, îndeplinindu-le în același timp și mandatul pe care îl avem din partea Patriarhului României”, a precizat arhimandritul.

„Conform regulilor de protocol, ambasadorii, mai ales cei ai țărilor ortodoxe, atunci când își încep mandatul de reprezentare în Israel, au întâlniri cu principalii factori decizionali, cu liderii politici importanți și cu reprezentanții Bisericilor. Această vizită se înscrie în normele de protocol”, a mai explicat reprezentantul Patriarhiei Române pentru Radio Trinitas.

„Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea a arătat o deschidere mare pentru români în general și s-a bucurat că Ambasadorul României a găsit acest timp pentru a se prezenta, a mulțumit pentru că românii sunt foarte deschiși și apropiați de Țara Sfântă, a prezentat și problemele cu care Țara Sfântă și creștinii de aici se confruntă”, a relatat Arhim. Teofil Anăstăsoaie.

„Patriarhul Teofil al III-lea a transmis gânduri bune și salutări membrilor corpului diplomatic român și ai misiunii religioase din Țara Sfântă, respectiv așezămintelor românești la care slujim, încercând să ținem candela de rugăciune aprinsă pe Pământul Sfânt”, anunță Părintele Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie.

Radu Ioanid, Ambasadorul României în Israel, s-a întâlnit cu Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului miercuri, 8 iunie 2022. Foto: Patriarhia Ierusalimului

Radu Ioanid, născut la București dintr-un tată evreu și o mamă protestantă, este director al Direcției de Programe a Arhivelor Internaționale a Muzeului Memorial al Holocaustului din SUA. A publicat, printre atele, volumele „Răscumpărarea evreilor: Povestea târgului secret extraordinar dintre România și Israel” și „The Iasi Pogrom, June-July 1941, A Photo Documentary from the Holocaust in Romania”.

Absolvent de sociologie, Radu Ioanid are două doctorate, unul în filosofie, de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, și unul în Istorie de la École des Hautes Études en Sciences Sociales din Paris.

Foto credit: Patriarhia Ierusalimului

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente