Radio Renașterea aniversează 19 ani de existență

Radio Renașterea, radioul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului şi Clujului, împlinește marți, 19 ani de la prima emisie.

Despre acest post de radio IPS Mitropolit Andrei spune că „aduce îmbărbătare, întărire şi, pe lângă cuvântul lui Dumnezeu, propovăduit în toată eparhia, emisiunile culturale şi cele muzicale le dau posibilitatea credincioşilor să îşi mângâie sufletele“.

Grila de programe cuprinde transmisiunea zilnică a slujbelor din Catedrala Mitropolitană, emisiuni cu caracter religios, cultural, social, muzical, dar și cu rol informativ.

Redacţia cuprinde patru departamente: Teologic, Social, Cultural-muzical şi Informativ, în care lucrează 18 redactori. Colectivul redacţional este format din oameni cu studii diferite: teologie, filozofie, filologie, teatru, jurnalism.

Radio Renașterea, scurt istoric

Radio Renașterea apare într-o perioadă de dezvoltare tehnologică în contextul perioadei poscomuniste, când Biserica a avut posibilitatea de a-şi lărgi sfera de misiune.

Iniţiativa înfiinţării acestui post de radio la Cluj-Napoca a avut-o Mitropolitul Bartolomeu. El spunea: „Pe calea undelor, cuvântul Evangheliei coboară de pe amvoane şi pătrunde în suflete şi conştiinţe”.

Mitropolitul Bartolomeu Anania – inițiatorul Radio Renașterea. Foto credit: Radio Renașterea

Aflat sub patronajul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului şi Clujului, Radio Renaşterea a început să emită din 1 mai 1999, pe frecvenţa 91,2 MHz/FM stereo, 24 de ore din 24, în municipiul Cluj-Napoca şi împrejurimi.

Deasemenea, din 1 mai 2005 emite şi la Bistriţa, pe frecvenţa 102 Mhz/ FM Stereo, al doilea oraş ca importanţă din Arhiepiscopie.

Din 1 mai 2004 poate fi recepţionat și online pe site-ul radioului.

Ce posturi de radio funcţionează în Patriarhia Română

Radio Trinitas a fost înfiinţat în anul 1996, din iniţiativa şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în perioada respectivă Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

Prima transmisiune difuzată de Radio Trinitas în seara zilei de 17 aprilie 1998, Sfânta şi Marea Vineri din acel an, a fost slujba Prohodului Domnului, de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

Radio Trinitas promovează dialogul şi cooperarea între creştinii de pretutindeni, pentru apărarea demnităţii umane şi protejarea mediului înconjurător. Din anul 2001 este membru al Conferinţei Europene a radiourilor Creştine (CERC), alături de prestigioase instituţii mediatice de pe continentul nostru.

Frecvențe Radio Trinitas. Foto credit: Radio Trinitas

 

Radio Dobrogea este postul de radio al Arhiepiscopiei Tomisului a fost înfiinţat în 2004. Din 29 iunie 2008 a trecut la emisia non-stop, pe 99,7 FM. Pe internet emite din 2005 şi oferă online arhivă audio a principalelor emisiuni.

Radio Reîntregirea a fost înfiinţat în 25 decembrie 2001, aria de difuzare fiind  judeţele Alba şi Mureş. Radio Reîntregirea realizează şi transmite radioprograme şi emisiuni la nivel naţional, prin Radio TRINITAS, radioul Patriarhiei Române, activitate începută în luna noiembrie a anului 2012.

Radio Lumina este postul de radio creştin-ortodox al Episcopiei Severinului şi Strehaiei a fost înfiinţat din iniţiativa Preasfinţitului Părinte Nicodim, Chiriarhul locului. În 23 aprilie 2005, de ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă – Ocrotitorul Severinului, s-au auzit pentru prima dată în eter programele acestui post de radio al Bisericii.

Foto credit: Radio Renașterea

 

Comentarii Facebook


Știri recente