PS Varlaam Ploieșteanul a binecuvântat monumentul Ecaterinei Teodoroiu: Numele ei e în altarul Catedralei Naționale

Episcopul Vicar Patriarhal Varlaam Ploieșteanul a binecuvântat miercuri un monument dedicat Ecaterinei Teodoroiu, „Eroina de la Jiu”, care și-a dat viața pe câmpul de luptă în Războiul de Reîntregire. Statuia este amplasată în Capitală.

„În 2018, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, printre numele celor mulți, a așezat și numele sublocotentului Ecaterina Teodoroiu în Sfânta Masă a altarului Catedralei Naționale. Iată, deci, că jertfelnicia ei o apropie de devotamentul și de jertfelnicia pe care au arătat-o sfinții mucenici ai Bisericii”, a subliniat Preasfinția Sa.

Ierarhul le-a mai vorbit jurnaliștilor de la Ziarul Lumina despre „sacrificiul pe care ea l-a făcut într-un context în care femeile nu erau acceptate nici în armată – nici combatanți, nici măcar în spatele frontului”.

„A trăit puțin, 23 de ani, dar a avut o viață construită pe principii evanghelice. Prima valoare evanghelică a fost voluntariatul. Ea n-a participat pe front fiindcă a primit un ordin de încorporare, ci pentru că a fost voința ei să meargă și în memoria fraților ei, care au murit pe câmpul de bătălie, dar și pentru apărarea țării și a oamenilor, a compatrioților, pe care i-a iubit foarte mult.”

PS Varlaam Ploieșteanul a binecuvântat miercuri, 18 octombrie 2023, un monument dedicat Ecaterinei Teodoroiu la București. Foto: Ziarul Lumina / Andrei Butu

„În toate împrejurările în care Hristos vorbește despre asumarea unor valori evanghelice, face apel la libertate, la voință: Dacă voiește cineva…. Or, Ecaterina Teodoroiu a voit, a fost voința ei să meargă voluntar pe câmpul de bătălie. Nu s-a mulțumit cu munca în spitalele de campanie, ci a vrut să fie soldat combatant, să lupte cu arma în mână”, a explicat Preasfinția Sa.

„A doua valoare evanghelică fundamentală ce i-a caracterizat scurta existență pe pământ a fost sacrificiul, pentru că Mântuitorul Însuși apreciază că a-ți sacrifica viața pentru cei mulți este cel mai înalt grad al iubirii, forma deplină, copleșitoare, a iubirii: Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca viața sa să și-o dea pentru semenii săi.”

Biserica i-a cinstit mereu pe eroi

„Și a treia valoare a fost slujirea, pentru că, atunci când nu a fost pe front, ea a îngrijit bolnavii în spitalele de campanie. Lucrul acesta arată o altă formă a jertfelniciei, pentru că veneau de pe front trupuri mutilate, sfârtecate. Trebuia o mare bărbăție să te poți apropia ca tânără de fată de situații atât de dramatice”, a mai spus Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul.

„De aceea, Biserica a fost prezentă la acest eveniment și de aceea a fost binecuvântat monumentul cu apă sfințită – pentru că Biserica dintotdeauna cinstește eroii și a dezvoltat cultul cinstirii eroilor.”

La inaugurarea monumentului dedicat Ecaterinei Teodoroiu la București a participat și Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”. Foto: Ziarul Lumina / Andrei Butu

Monumentul a fost inaugurat de Primăria Municipiului București, prin Direcția Generală de Arhitectură Peisagistică și Monumente de For Public – Monument For, în parteneriat cu Asociația Cadrelor Militare Femei în Rezervă și Retragere „Slt. Ecaterina Teodoroiu”.

Pe lângă ceremonia religioasă de sfințire a monumentului, evenimentul a inclus o paradă militară cu participarea Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”, depuneri de coroane și mesaje ale oficialităților.

La inaugurare au mai participat Pr. Costel Burlacu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor Primarul Bucureștilor, Nicușor Dan, clerici bucureșteni și militari de carieră.

Statuia Ecaterinei Teodoroiu este amplasată pe Șoseaua Panduri nr. 16-18, lângă Universitatea Națională de Apărare „Carol I”. Foto: Ziarul Lumina / Andrei Butu

Statuia Ecaterinei Teodoroiu este amplasată pe Șoseaua Panduri nr. 16-18, lângă Universitatea Națională de Apărare „Carol I”.

Vezi și:

Foto credit: Ziarul Lumina / Andrei Butu

Follow us on Twitter: @BasilicaNews

Comentarii Facebook


Știri recente

Sinaxă monahală în Episcopia Canadei: Decizii

Sinaxa monahală a Episcopiei Canadei s-a desfășurat luni la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci și Sf. Efrem cel Nou” – Mono, sub președinția Preasfințitului Părinte Ioan Casian. Întâlnirea a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată de Episcopul…