Episcopul vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureștilor a oficiat joi Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală. La predică, ierarhul a evidențiat invitația de a sluji aproapelui pe care o face Mântuitorul Iisus Hristos prin spălarea picioarelor apostolilor.
Trebuie reținută, spune ierarhul, „invitația Mântuitorului de a sluji pe celălalt, nu doar invitație și nu doar cuvinte, ci și spălarea picioarelor pe care El însuși a făcut-o înainte de a cina împreună cu ucenicii Lui”.
Spălarea picioarelor la intrarea în casă a celor care mergeau cu picioarele goale sau în sandale prin praf sau nisip este o tradiție încă prezentă în Orient.
„Mai multe mărturii din perioade diferite ne arată că această spălare a picioarelor oaspeților o făceau slugile, nu o făcea stăpânul casei, nu o făcea un împărat, un rege sau un nobil. Slugile lui întâmpinau oaspeții și, înainte de a intra în casă, pentru confortul lor, dacă vreți, le spăla picioarele”, a explicat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.
Când a fost uns cu mir de nard în casa fariseului din Betania, stăpânul casei spunea în mintea lui că dacă Mântuitorul ar fi fost cu adevărat drept ar ști cine este femeia care îi sărută picioarele.
„Mântuitorul i-a reproșat fariseului: Am venit în casa ta, apă de spălat pe picioare nu mi-ai dat, ea însă cu mir mi-a uns capul și cu lacrimile ei picioarele. Deci era un obicei acesta al slujirii aproapelui”.
Invitație la slujire
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a explicat că „Mântuitorul, vorbind despre cei mai mari și cei care vor să fie slujitorii fraților lor, i-a invitat pe ucenici să facă asemenea Lui”.
„Unul dintre ucenici aproape că a refuzat, spunându-i Mântuitorului că nu îi va spăla picioarele în veac și Mântuitorul i-a spus: Dacă nu îți voi spăla picioarele, nu vei avea parte de mine!”.
Tradiția Bisericii menționează că Mântuitorul i-a spălat întâi picioarele lui Iuda: „A fost dorința Mântuitorului de a-l întoarce, dar acesta a refuzat”, a explicat ierarhul.
Spălarea aceasta a picioarelor este o permanentă invitație la slujire. Nu pot toți să spele picioarele. În cultura și tradiția noastră, dacă ai face acest lucru undeva, într-o casă sau chiar pe drum, oamenii ar interpreta în fel și chip.
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a spus că „există și alte moduri de slujire a aproapelui. Chiar dacă niciunul dintre noi nu poate să-i slujească pe toți și nu poate cuprinde în sfera activităților lui ajutorarea tuturor, dar cel puțin pe unul sau pe câțiva îi putem sluji și noi”.
Preasfinția s-a a îndemnat la slujirea aproapelui, „ca să împlinim porunca Mântuitorului: Cel care vrea să fie mai mare să fie slujiitorul tuturor”.
Sf. Euharistie
Ierarhul a amintit că la Cina cea de Taină a fost instituită Sfânta Euharistie, „momentul când Mântuitorul le-a spus ucenicilor să facă această rânduială, acest ritual, întru pomenirea Lui”.
„Aceasta nu este doar o închipuire, nu este doar o aducere aminte, este o împărtășire reală cu trupul și sângele Domnului. La liturghie noi spunem întotdeauna în taină: Aducându-ne aminte de toate câte a făcut și a învățat Iisus, de cruce, de îngropare, de înălțarea la cer, de înviere, de înălțarea la ceruri, de șederea de-a dreapta și de cea de-a doua și slăvită în vie venire, de cea de-a doua și slăvită a sa venire”, a explicat Preasfinția Sa.
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a amintit că, în cadrul slujbei, a fost scos un agneț special din care se vor împărtăși bolnavii pe tot parcursul anului.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene