PS Timotei Prahoveanul: De ce un popas închinat Maicii Domnului în perioada de pregătire pentru Învierea Domnului?

„Nu se putea ca în Triod, în această perioadă specială de pregătire pentru întâmpinarea Învierii Domnului să nu fie și un popas închinat Maicii Domnului”, a subliniat vineri seară Episcopul vicar Timotei Prahoveanul la Denia Acatistului Bunei Vestiri în Catedrala Patriarhală.

Denia Acatistului Bunei Vestiri – Utrenia sâmbetei din săptămâna a V-a Postului Mare – este o Utrenie specială care se oficiază vineri seară. În cadrul acestei slujbe s-a cântat, în patru fragmente, Acatistul Bunei Vestiri, atribuit Sfântului Cuvios Roman Melodul, datând din secolul al VI-lea.

Preasfinția Sa a motivat prezența acestui „popas închinat Maicii Domnului” în perioada Triodului pe faptul că Biserica o cinstește pe Fecioara Maria mereu împreună cu Fiul său și de aceea i-a rânduit mai multe sărbători importante:

„Dacă Biserica a așezat o sărbătoare a Nașterii Mântuitorului Hristos, avem și o sărbătoare a Nașterii Maicii Domnului, dacă a fost așezată sărbătoarea Întâmpinării Domnului, avem și o sărbătoare a Intrării în Biserică a Maicii Domnului. Dacă în mod deosebit ne aducem aminte de Pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinții Apostoli, ne aducem aminte și de momentul când Duhul Sfânt s-a pogorât peste Fecioara Maria la momentul Bunei Vestiri”.

„Dacă avem un Prohod al Mântuitorului în Vinerea cea Mare, avem cântări de îngropare și pentru Maica Vieții când a fost așezată în mormânt, iar mormântul Ei s-a făcut «scară către cer»”.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a spus că Acatistul Bunei Vestiri este una dintre cele mai îndrăgite rugăciuni ale credincioșilor ortodocși, fiind citită atât în biserici, cât și în particular, în cadrul pravilei zilnice în special în momentele cele mai grele ale vieții lor.

„O cinstim pe Maica Domnului nu doar în această seară, ci mereu, pentru că a cinstit-o îngerul”, a spus Preasfinția Sa.

„Și dacă imnografii din veacurile 5-6 și de mai târziu au repetat pe parcursul acestui preafrumos imn acatist de atâtea ori cuvântul «Bucură-te!» cum n-am face și noi asemenea?”, a întrebat retoric ierarhul.

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a insistat asupra cinstirii de care se bucură Maica Domnului în Biserică și le-a amintit credincioșilor prezenți în Catedrala Patriarhală câteva dintre cele mai frumoase numiri adresate Născătoarei de Dumnezeu în cultul divin:

Scară către cer, Ușă prin care Dumnezeu a coborât din cer, Ușa mântuirii, Tămâia rugăciunii celei bine-primite, Cea care poartă pe Cel care poartă toate, Fulgerul care luminează sufletele și îngrozește pe vrăjmași asemenea tunetului, Baia care spală conștiința, Tronul Împăratului, Cea de care se bucură toată făptura, Ceea ce ești plină de har, Biserică sfințită, Rai cuvântător ș.a.

Episcopul vicar Timotei Prahoveanul și-a încheiat omilia referitoare la Denia Acatistului Bunei Vestiri cu poezia „Rugăciune” închinată Maicii Domnului de Mihai Eminescu:

Vezi mai multe imagini de la Denia Acatistului Bunei Vestiri la Catedrala Patriarhală în galeria foto.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Comentarii Facebook


Știri recente