PS Timotei Prahoveanul: Cei mai mari misionari ai Bisericii ne îndeamnă să fim măcar în parte asemenea lor

Catedrala patriarhală a devenit neîncăpătoare în 29 iunie 2017 datorită credincioșilor care au venit să se roage Sfinților Apostoli Petru și Pavel în timpul Sfintei Liturghii fost oficiată de PS Timotei Prahoveanul.

În cuvântul său, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor i-a îndemnat pe credincioși să urmeze pilda Sfinților Pentru și Pavel, potrivit Radio Trinitas. Cei mai mari misionari ai Bisericii, pomeniți astăzi, ne îndeamnă pe toți să fim măcar în parte asemenea lor.

Să avem dragostea cuvintelor Evangheliei aşa cum le-au avut ei. Să avem puterea de a merge până la capăt şi chiar de a ne da viaţa vorbind despre iubirea cea fără margini a lui Dumnezeu pentru noi oamenii. Dacă vom avea şi noi măcar în parte lucrarea şi iubirea lor ne vom bucura de marile bucurii pe care le-au avut ei, a spus ierarhul.

(†) Sf. Ap. Petru şi Pavel – Basilica.ro

 Photo by Robert Nicolae / basilica.ro


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…