PS Timotei Prahoveanul: Biserica este locul vindecării trupeşti şi al vindecării sufleteşti, dar este şi locul pregătirii pentru întâlnirea cu Dumnezeu

Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a oficiat luni, 03 octombrie 2016, slujba de sfinţire a picturii  paraclisului spitalului județean de urgență nr. 2, din Ploiești. Lăcaşul de cult poartă hramurile Buna Vestire și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.

Slujba de sfinţire a fost urmată de Sfânta Liturghie.

Biserica este locul vindecării trupeşti şi al vindecării sufleteşti, dar este şi locul pregătirii pentru întâlnirea cu Dumnezeu, a evidenţiat Preasfinţia Sa, în cuvântul de învăţătură, subliniind necesitatea unui locaş de cult în unităţile spitaliceşti unde există oameni care se află în suferinţă.

02Peste tot unde omul se află în suferinţă are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Biserica, ca şi aceasta a spitalului în care ne aflăm, este locul în care ne vindecăm de neputinţele noastre trupeşti şi sufleteşti. Fiecare dintre noi are nevoie de o astfel de vindecare, de ajutorul lui Dumnezeu în clipe mai grele ale vieţii, când trecem printr-o îndelungată suferinţă, care ne face pe fiecare să ne aducem aminte de Dumnezeu. De asemenea, ne îndeamnă să ne amintim că suntem trecători pe acest pământ şi că oricât am fi noi de preocupaţi de lucrurile acestea, care trec într-o zi, călătoria noastră se va încheia, a spus Preasfinţia Sa.

„Fericiţii şi de-a pururi pomeniţii ctitori” sunt purtaţi necontenit în rugăciune de Biserică, a mărturisit Preasfinţia Sa evidenţiind faptul că Biserica nu uită pe nimeni. Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a explicat celor prezenţi că oamenii care ajută Biserica, ctitorii de lăcaşuri de cult, sunt pomeniţi în cadrul slujbelor şi după trecerea lor la cele veşnice.

Noi trecem din viaţa aceasta, mai repede sau după un număr mai mare de ani, dar rămân după noi, drept măritori creştini, (…) aceste fapte pe care le-am făcut şi rămânem pomeniţi chiar dacă noi nu mai suntem pentru că Biserica nu uită pe nimeni. Alţii uită, dar Dumnezeu nu uită nicodată.

În semn de apreciere şi recunoştinţă pentru activitatea desfăşurată, părintele Vicenţiu Dumitru, de la paraclisul unităţii medicale, a primit din partea Patriarhului României Diploma omagială cu medalie „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul”. De asemenea, ctitorului lăcaşului de cult, Ciprian Duca, i-a fost acordat Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus”, informează Ioan Buşagă, redactor Ziarul Lumina. Au mai fost acordate şi alte distincţii de vrednicie celor care s-au implicat în lucrările de amenajare desfăşurate la paraclisul sfinţit astăzi.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a hirotonit diacon pe teologul Silviu Dionisie Marin, pe seama Parohiei Şoimeşti, Protoieria Urlaţi, şi preot pe diaconul Gheorghe Igor Lungu pe seama Parohiei Coada Malului, Protoieria Vălenii de Munte.

Foto: Trinitas Tv, Ziarul Lumina

Preluare audio: Radio Trinitas

Comentarii Facebook


Știri recente