PS Timotei la hramul singurei mănăstiri româneşti din Portugalia: Omul nu se poate împlini fără Hristos

„Omul nu se poate împlini fără Hristos”, a evidenţiat Preasfinţitul Părinte Timotei la hramul singurei mănăstiri româneşti din Portugalia. Ierarhul a slujit duminică, de Adormirea Maicii Domnului, la aşezământul monahal din Aldeia de Santa Margarida.

Episcopul a oferit-o ca exemplu pe Maica Domnului „care s-a împlinit şi s-a desăvârşit în Hristos, care a devenit biserică însuflețită”.

„Asemenea putem și noi dacă ne împărtășim cu Hristos prin Sfânta Euharistie”, a spus Episcopul Spaniei şi Portugaliei.

Ierarhul a reamintit că noi „suntem datori a ne Împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului, atâta vreme cât nu avem păcate opritoare de la Sfânta Împărtășanie”.

„Numai așa ne putem sfinți sufletele și trupurile noastre, numai așa rămânem în Dumnezeu și Dumnezeu întru noi, a precizat ierarhul.

Preasfinţia Sa a explicat de ce o numim pe Fecioara Maria „Maica Vieţii”.

„Ea este primul om care s-a împărtășit, care l-a primit pe Domnul Hristos întru sine. Viața s-a sălăşluit în ea şi ea a devenit Maica Vieții. Mântuitorul a rânduit ca trupul ei să nu fie supus stricăciunii”.

În cadrul slujbei, Episcopul Timotei l-a hirotesit protosinghel pe părintele Daniel Pinciuc.

Aşezământul monahal din Aldeia de Santa Margarida a fost sfinţit în noiembrie 2019 de un sobor de ierarhi condus de Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale.

Foto credit: Episcopia Spaniei şi Portugaliei

Comentarii Facebook


Știri recente