PS Timotei: La Canonul cel Mare aducem nu doar lacrimile proprii, ci și pe ale celor de demult

Lacrimile pe care le evocă Sf. Andrei Criteanul, autorul slujbei Canonului cel Mare, nu sunt doar lacrimile lui, pe care le aduce înaintea Domnului, ci sunt și lacrimile celor de demult, a explicat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul miercuri, la sfârșitul slujbei Canonului cel Mare.

„O temă deosebit de importantă, la care noi prea puțin reflectăm, este aceea a lacrimilor”, a spus Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Preasfinția Sa a explicat că lacrimile aduse Domnului de Sf. Andrei Criteanul și de fiecare dintre noi, prin această slujbă, sunt în mod simbolic „și lacrimile celor de demult, așa cum au fost lacrimile Profetului Ieremia, care a stat în groapa cu noroi, lacrimile femeii păcătoase, lacrimile Sf. Maria Egipteanca, despre care ni se vorbește în canon, lacrimile lui Petru, care a plâns cu amar, toate acestea fiind primite de Mântuitorul”.

Ierarhul a evidențiat câteva teme importante care se desprind din această slujbă: smerenia, mărturisirea, pocăința și lacrimile – toate ne pun în starea necesară apropierii de Dumnezeu.

„O altă temă este aceea a faptelor bune”, a continuat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul. „Este adusă în discuție fapta bună a unei femei sunamitence, despre care Sf. Andrei Criteanul ne spune că oarecând a primit pe cel drept în casa ei. Dar tu, suflete, nu ai primit în casă nici pe sărac, nici pe văduvă, nici pe orfan. De aceea, vei rămâne afară de Împărăție.”

„Este o trimitere directă la importanța faptelor bune într-o astfel de perioadă, dar și oricând, pentru că fapta bună ajunge înaintea lui Dumnezeu împreună cu rugăciunea și cu lacrimile”, a subliniat ierarhul.

„Între numeroasele subiecte pe care le întâlnim în vremea de astăzi și permanent în lume, între știri care mai de care mai impresionante, care atrag atenția, care ne fac să ne gândim numai la ele, Canonul Sf. Andrei Criteanul ne vorbește despre pocăință, ne vorbește despre întoarcere și despre lucrurile cu adevărat importante, pe care adeseori le lăsăm deoparte”, a mai spus părintele episcop-vicar.

„Sf. Andrei Criteanul ne îndeamnă la pocăință, la smerenie, la lacrimi și la întoarcere. Să ne rugăm din toată inima împreună cu el și să cerem milostivirea cea fără de margini a lui Dumnezeu să se reverse asupra noastră în aceste zile de pocăință, de lacrimi și rugăciune”, a încheiat Preasfinția Sa.

Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a oficiat slujba Canonului cel Mare miercuri seară la Catedrala Patriarhală din București.


Canonul Mare, un imn cu peste 250 de strofe scris de Sfântul Andrei Criteanul († circa 740 d. Hr.), se citeşte și în primele patru zile din Postul Mare, în cadrul Pavecerniţei Mari. Scopul lui este să ne amintească de starea noastră de păcătoșenie, de necesitatea chemării numelui lui Iisus Hristos în inima noastră și de importanța pe care o are pocăința.

Acatistul Bunei Vestiri, unul dintre cele mai cunoscute imne de laudă închinate Maicii Domnului, este alcătuit din 12 condace și 12 icoase. Această compoziție, atribuită patriarhului Serghie al Constantinopolului, dă expresie, în formă poetică, învățăturii Bisericii despre Maica Domnului.

Vezi și:

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente