PS Teofil de Iberia a slujit la biserica din satul natal

Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia a slujit duminică în biserica din satul natal Deseşti, judeţul Maramureş. 

În predică, Arhiereul vicar al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei a numit „trei mari dușmani” care nu-l lasă pe om să-I aducă Domnului roadele pe care Acesta le aşteaptă.

Potrivit ierarhului, cei trei mari dușmani sunt: diavolul, lipsa de curaj și iubirea de plăcere.

„Diavolul caută mereu să ne strecoare îndoiala în cuvântul lui Dumnezeu, dar noi, știind că este mincinos și tatăl minciunii, să-l alungăm cu numele lui Iisus și să dăm crezare doar la tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”.

„Lipsa de curaj la vreme de încercare ne paște pe toți, dar dacă ne recunoaștem cu smerenie neputințele și ne rugăm stăruitor, Domnul ne va da ajutor la vreme potrivită”.

„Iubirea de plăcere ne ține pe toți legați de cele ale pământului și doar postul și înfrânarea ne salvează. Mai întâi cele ale duhului și apoi le primim și pe cele trupești, dar cu măsură și mulțumire”, a explicat Preasfinţia Sa.

Foto credit: Episcopia Spaniei şi Portugaliei

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica 

Comentarii Facebook


Știri recente