Episcopul Sofronie a participat luni la inaugurarea noului an școlar la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea. „Pe lângă prietenii pe care ni-i facem din darul lui Dumnezeu în viață, și care câteodată ne înșală așteptările, există în lumea aceasta prieteni care nu dezamăgesc niciodată: cărțile”, le-a spus ierarhul elevilor.
„Pentru bolile sufletești, remediul excelent este cartea; cartea ca terapie, biblioteca văzută ca o farmacie, în care se ascund remediile necesare pentru întremarea noastră. Vă îndemn să vă faceți prieteni în lumea cărților, în lumea cărților mari, care au alcătuit civilizația noastră sub inspirația divină pe care Dumnezeu a dat-o tuturor creatorilor de frumos.”
„Împrieteniți-vă cu cartea, cu cunoașterea și creșteți sub privirile părintești ale Dumnezeului celui veșnic!” a încheiat Preasfinția Sa.
Festivitatea de deschidere a fost prezidată de Părintele Prof. Radu Rus, directorul Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”.
Au mai participat Pr. Prof. Florin Negruţiu – Inspector Școlar de Religie, Marius Moș, director în cadrul Primăriei Oradea, Prof. Ancuța Dumea din Comitetului reprezentativ al părinţilor, Florin Mocanu de la Poliția Oradea și Sergiu Ciontea, absolvent al școlii din generația 2016.
Părintele Director Radu Rus a citit mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, la început de an școlar, intitulat „Educația creștină este lumină pentru societate”.
Un model de urmat și condiții excelente de studiu
Elevilor le-a fost prezentat ca model un absolvent al liceului, Sergiu-Ștefan Ciontea, șef de promoție al generației 2016, și, anul acesta – 2024, șef de promoție la nivelul de licență și masterand la Facultatea de Agricultură a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.
„Tuturor, dragi elevi, vă dorim ca anul şcolar pe care-l începeţi astăzi să fie unul în care să fiţi mereu senini și veseli, sănătoşi la trup şi curați la suflet, cuminţi, înţelepţi, creativi şi inspiraţi în tot ceea ce veţi avea de făcut”, a spus Părintele Director Radu Rus.
„Vă asigurăm pe toți, și pe dumneavoastră, stimaţi părinti, că aţi ales o şcoală în care ne vom strădui cu toții să vă facem să vă simțiți cât mai bine, o şcoală prietenoasă, cu oameni calzi și cu inima mare, care vă vor fi mereu aproape, o şcoală preocupată în egală măsură de mintea şi de sufletul învăţăceilor, convingerea noastră fermă fiind aceea că echilibrul dintre minte și suflet este premisa reușitei în viață.”
Actualul an școlar începe în spații renovate la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea. Acesta a fost reabilitat printr-un proiect finanțat cu peste 2 milioane de euro din fonduri europene și implementat prin direcția de resort din cadrul Primăriei Oradea.
Au fost renovate toate cele trei corpuri de clădire ale școlii. Cei 1.043 de preșcolari și elevi beneficiază de acum de un spațiu de studiu modern și prietenos.
Foto credit: Facebook / Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” Oradea