PS Sofian Brașoveanul își aniversează ziua de naștere

Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al  Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, își aniversează vineri, 22 iulie 2016, 46 de ani de viață.

Pătrunjel Sofian Braşoveanul s-a născut la 22 iulie 1970, în satul Băcel din județul Covasna, la botez primind numele Gheorghe; după cursurile primare şi gimnaziale, a urmat Liceul Industrial nr. 2 din Sfântu Gheorghe, secţia Filologie – Istorie (1984-1988); Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu (1992-1996), cu licenţă (iunie 1997); în 1990 a intrat ca „frate” în Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus şi călugărit cu numele Serafim (20 aprilie 1993), iar câteva zile mai târziu, hirotonit ierodiacon; în 23 aprilie 1999 a fost hirotonit ieromonah; în perioada decembrie 1995 – iunie 1998 a fost bursier al Facultăţii de Teologie Catolică din Chur (Elveţia); acolo îşi traduce lucrarea de licenţă în limba germană şi o publică, în anul 1998, la Ed. Der Christliche Osten (Orientul creştin) din Wurzburg, cu titlul: Die orthodoxe Spiritualität der Osterzeit. Kommentar zum Pentekostarion; din octombrie 1999 până în aprilie 2003 a făcut studii de masterat la Facultatea de Teologie a Universităţii „Aristotelis” din Tesalonic, Grecia; şi-a încheiat studiile cu lucrarea: Martiri, martiriu şi mărturie la Sfântul Vasile cel Mare, cursuri de doctorat, specializarea Patrologie, cu tema: Teologia preoţiei la Sfântul Ioan Gură de Aur, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu.

La propunerea Arhiepiscopului şi Mitropolitului Serafim Joantă, în 11 mai 2002, în plenul Adunării Eparhiale a Mitropoliei pentru Europa Centrală şi de Nord, a fost ales Episcop-vicar, cu schimbarea numelui din Serafim în Sofian (al Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania şi Europa Centrală şi de Nord), cu titlul „Braşoveanul”, alegere validată de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (3 iulie 2002).

La 11 mai 2003 a fost hirotonit arhiereu în Catedrala din Nürnberg, Germania, de către un sobor de ierarhi alături de care s-a aflat Patriarhul Teoctist Arăpaşu; la 1 decembrie 2004 şi-a stabilit reşedinţa în München, Germania, „unde a început proiectul de construire a unui centru eparhial şi de unde coordonează problemele pastoral-misionare ale Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania, Europa Centrală şi de Nord”; este preşedintele Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Români din Germania (din 22 noiembrie 2008); a publicat cărţi, studii şi articole de specialitate: Die orthodoxe Spiritualität der Osterzeit. Kommentar zum Pentekostarion (în germană, Ed. Der Christliche Osten, Wurzburg, 1998) şi în limba română: Spiritualitatea Ortodoxă a Răsăritului. Comentariu la Penticostar, De la un gând la o ctitorie. Cum a refăcut Înalt Prea Sfinţitul Antonie Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus (2000), Martiri, martiriu şi mărturie la Sfântul Vasile cel Mare (în limba greacă, Ed. Orthodoxos Kipseli, Tesalonic, 2005; în limba română, Cluj-Napoca, Ed. Teognost, 2005) ş.a.

Comentarii Facebook


Știri recente