PS Sebastian: Trăirea în Hristos nu înseamnă o viață comodă

„Ca să ne înveţe odată pentru totdeauna că trăirea în Hristos şi creştinismul nu înseamnă numai o viaţă convenabilă și comodă, evanghelia vine cu această poruncă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri!”, a spus Episcopul Slatinei şi Romanaţilor în omilia rostită duminică la resfinţirea bisericii din Morunești, com. Morunglav – jud. Olt.

Ierarhul a târnosit biserica şi apoi a oficiat Sfânta Liturghie.

„Ştim cu toţii, din viaţa noastră personală, cât de greu este să ne mai uităm măcar la persoana care ne-a jignit sau ne-a greşit, darămite să o mai şi iubim! Şi totuşi, evanghelia de astăzi (de duminică – n.r.) ne-o cere, ceea ce înseamnă că este şi posibil. Dacă nu ar fi fost cu putinţă, Hristos nu ar fi stricat cuvintele acestea pe noi!”, a spus Episcopul Sebastian.

Prasfinţia Sa a explicat că este cu putinţă să ne iubim vrăjmaşii, chiar dacă pare greu sau imposibil.

„El însuşi a făcut-o, atunci când a fost răstignit: i-a privit cu milă şi compasiune pe cei care Îl scuipau, Îl batjocoreau şi Îl răstigneau. După modelul Său, Sfântul Arhidiacon Ştefan şi mucenicii de mai târziu acelaşi lucru l-au cerut în rugăciunea lor: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta (FA. 7:60). De aceea, evanghelia de astăzi (duminică – n.r.), pe lângă faptul că minimalizează anumite repere spirituale ‒ care riscă, de altfel, să genereze în noi autosuficienţă ‒ ne invită să urcăm o scară înaltă şi greu de urcat ‒ scara iubirii vrăjmaşilor”.

Pentru efortul depus la restaurarea lăcaşului de cult, preotul paroh Petrișor Maricescu a fost hirotesit sachelar.

Foto credit: Episcopia Slatinei şi Romanaţilor

Comentarii Facebook


Știri recente