PS Macarie: „Avem obligația morală să susținem valorile familiale tradiționale”

Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, efectuează zilele acestea o vizita pastorală în cadrul comunitățior românești din Norvegia, informează Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord printr-un comunicat de presă. Sâmbătă, 16 ianuarie 2016, Preasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie în parohia ortodoxă română din fiordul Haugesund, iar duminică a slujit în mijlocul românilor de la Poarta Fiordurilor din Bergen, fiind înconjurat de clerici din regiune.

Cu acest prilej, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord a vizitat familia Bodnariu, de confesiune neoprotestantă, și familia Nan, de confesiune ortodoxă, familii de români „care trec prin grele momente de încercare datorate separării forțate a copiilor de părinți”, după cum se menţionează în comunicat.

Fără a interfera în exercitarea competențelor organismelor de stat abilitate, Preasfințitul Părinte Macarie aduce mărturie despre amploarea traumelor provocate părinților și copiilor prin aceste separări.

„Trebuie să se înțeleagă, la nivelul tuturor organismelor abilitate, că mediul familial este cel mai potrivit cadru de educare a copiilor unde, dacă există discernământ și principii morale, își găsesc rezolvarea toate problemele”, se menţionează în comunicat subliniindu-se, de asemenea, faptul că „fiecare dintre noi avem obligația morală să susținem valorile familiale tradiționale și să găsim soluții pentru ca acestea să fie cultivate în interesul copiilor, respectând și aspectele culturale și spirituale la care părinții aderă”.

***

În data de 16 ianuarie 2015, copiii familiei Marius şi Ruth Bodnariu au fost luați de Barnevernet – serviciul norvegian de protecţie a copilului- în urma denunțului directoarei de la școala în care învățau cele două fete, Eliana și Naomi. Împreună cu cei trei băieţi ai familiei Bodnariu, fetele au fost plasate în trei familii-surogat. Într-o situaţie similară se află şi familia Dumitru şi Mihaela Nan, o familie de credincioşi ortodocşi, originară din Maramureş, care a rămas fără doi copii.

Comentarii Facebook


Știri recente