PS Lucian: Sfântul Arhidiacon Ștefan este și va rămâne până la sfârșitul veacurilor un model de slujire, mărturisire și iubire jertfelnică

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a binecuvântat marți, 27 decembrie 2016, lucrările efectuate la Biserica Sfântul Arhidiacon şi întâi Mucenic Ştefan a  Parohiei Topleț, notează site-ul oficial al Episcopiei Caransebeșului.

După oficiera slujbei de sfințire, Preasfințitul Lucian a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic Ethos al Episcopiei Caransebeșului.

În cuvântul rostit, Preasfinția Sa a evidențiat modelul de slujire, mărturisire dat de Sfântul Arhidiacon Ştefan.

Nu trebuie să uităm că Sfântul Ștefan este și va rămâne până la sfârșitul veacurilor un model de slujire, mărturisire și iubire jertfelnică pentru evanghelia lui Hristos și pentru mărturisirea adevăratei credințe, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Pentru devotamentul și implicare, părintele paroh Gheorghe Bubă a primit diploma de onoare Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, iar binefăcătorii locașului de cult au primit diploma de excelență Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul.

La final, ierarhul a binecuvântat pe cei prezenți.

***

Biserica Sfântul Arhidiacon şi întâi Mucenic Ştefan din Parohia Topleţ a fost construită în anul 1816. Slujba de  sfințire a fost oficiată în data de 5 mai 1946 de Episcopul Veniamin Nistor.

Comentarii Facebook


Știri recente