În predica transmisă în Duminica Femeilor Mironosițe, Episcopul Iustin al Maramureșului și Sătmarului a adus un elogiu mamelor creștine din toate timpurile care „au umplut cerul de Sfinţi şi pământul de oseminte”.
„Sunt pline calendarele şi sinaxarele de sfinţii pe care i-au născut mamele creştine. Este plină umanitatea şi pământul de ştiinţa cărţii, de ştiinţa Duhului, de arta frumuseţii şi a divinităţii, pentru că mamele creştine au ştiut să crească eroi, savanţi, medici, învăţători, profesori, slujitori ai lui Dumnezeu”.
Evocând momentul în care Hristos S-a arătat Femeilor Mironosițe imediat după Înviere, ierarhul a explicat cum a reverberat peste veacuri asupra femilor creștine încurajarea „Nu vă temeți!”:
„Au ştiut să fie ziditoare din momentul în care Dumnezeu le-a zis ‹Nu vă temeţi!›. Nu s-au mai temut să aducă pe lume fii şi fiice, pentru că au ştiut că nu sunt ai morţii şi ai pământului şi ai întunericului, ci sunt ai lui Dumnezeu, fiii lui Dumnezeu după har, mamele voievozilor noştri, mamele marilor oameni”.
„Maica Domnului este mama tuturor neamurilor şi a tuturor femeilor de pe pământ şi începutul sfinţeniei”, a adăugat ierarhul. „Și împreună cu Ea sunt toate Femeile Mironosiţe şi toate femeile creştine şi toate fecioarele înţelepte care păstrează candela aprinsă, candela înţelepciunii, cu untdelemnul înţelepciunii şi al faptelor bune”.
Părintele episcop a adus în discuție exemple de mame care au contribuit major la formarea unor oameni drepți și sfinți, dar și mamele care au născut voievozi, savanţi, cercetători.
Episcopul Iustin a vorbit despre mama Sfântului Constantin, datorită căreia primul împărat creştin a împodobit lumea cucerită de el cu biserici şi altare.
Şi apoi atât de multe mame strălucite: ale Sfinţilor Părinţi; mama Sfântului Ioan Gură de Aur, care nu s-a mai căsătorit, a rămas văduvă la 20 de ani, mamele Sfinţilor Părinţi din veacul de aur, Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, Grigorie de Nisa, Ambrozie, Fericitul Ieronim, Fericitul Augustin, Atanasie al Alexandriei, Chiril al Ierusalimului, Sofronie, mari părinţi ai Bisericii lui Hristos.
„Au fost Sfinţi Părinţi pentru că au fost părinţii lor sfinţi şi mamele lor sfinte. Aşa i-au crescut”.
Vezi și: Patriarhul Daniel indică mari modele de educație în familie: Mamele Sfinților Trei Ierarhi
Felicitări Asociației „Mironosițele Femei”
La finalul omiliei, Preasfinţitul Părinte Iustin a felicitat Asociaţia Femeilor Ortodoxe „Mironosiţele Femei” a Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului care desfăşoară activități filantropice de peste 10 ani.
Președintele Asociaţiei „Mironosiţele Femei” este Ing. Varvara Pop, iar preot coordonator Viorel Bud.
Episcopul Iustin a slujit duminică în Paraclisul Episcopal din incinta Centrului Eparhial de la Baia Mare. Slujba a fost transmisă live pe pagina de Facebook a Eparhiei.
Foto credit: Episcopia Maramureșului și Sătmarului