PS Ioan Casian a serbat 1 Iunie online cu profesorii și copiii din taberele organizate de episcopie

Părintele Episcop Ioan Casian a găzduit în ultimele două zile ale lunii mai două întâlniri online cu participanții la taberele de copii „Sf. Teodora de la Sihla”, din provincia Ontario, și „Sf. Ap. Andrei”, din provincia Québec, organizate de Episcopia Ortodoxă Română a Canadei. Evenimentele au avut loc cu ocazia Zilei Copilului.

Preasfințitul Părinte Ioan Casian i-a binecuvântat pe cei mai tineri și le-a adresat un cuvânt duhovnicesc. Invitați de onoare au fost tinerii mai mari de la organizația ROYA a tineretului ortodox de pe continentul american, care au vorbit despre experiența și creșterea lor în Biserică începând cu primele tabere din 2003.

Participanții au rememorat taberele în imagini și au depănat amintiri despre întrecerile sportive, pictura de icoane și clipele frumoase petrecute împreună. Copiii au interacționat între ei, dar și cu profesorii și monitorii din tabere.

Tinerii din organizația ROYA le-au explicat copiilor ce presupune să fii tânăr ortodox cu rădăcini românești, au făcut planuri pentru viitoarele tabere, dar și pentru acțiuni caritabile pentru copiii defavorizați din Canada și România.

La întâlnirea copiilor din Québec s-a făcut o recapitulare a celor cinci grupe de copii cu nume de mânăstiri din România: Rohia, Cozia, Sihăstria, Prislop și Dervent. Tânărul Theo a interpretat o piesă muzicală de Bach și au fost anunțați câștigătorii competițiilor de la clubul online de șah pentru copii.

Ca și în tabere, cel mai greu moment a fost despărțirea. Echipa Ortodoxă Romanian / Canadian Squad va pregăti o nouă reuniune online. La sfârșitul întâlnirii, s-a cântat: „La mulți ani!”

Acum
Atunci

Foto credit: Episcopia Canadei

Comentarii Facebook


Știri recente