PS Ieronim Sinaitul: „Pilda vieții creștine este Desăvârșirea, un deziderat înalt la care au ajuns Sfinţii”

În Duminica a patra din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scărarul), la Biserica Domniţa Bălaşa, Paraclis Patriarhal, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal.

Cu acest prilej ierarhul a evocat viaţa plină de virtuţi a Sfântului Ioan Scărarul şi a accentuat importanţa rugăciunii pentru creştin.

„Sfântul Ioan Scărarul spune despre rugăciune că este plină de lucrare îngerească. Rugăciunea este aceea care pune între noi şi ispitele noastre un adevărat zid protector, este aceea care ne aduce nădejdea mântuirii, bucuria şi speranţa, slava lui Dumnezeu şi bucuria sufletului”, a spus Ierarhul.

Preasfinţia Sa a subliniat necesitatea cultivării virtuţilor de către credincioşi şi a dat ca exemplu lectura Scării, cea mai importantă dintre lecturile patristice din timpul Postului Mare.

„Îmbunătățirea sufletului, cultivarea virtuților și înfrumusețarea vieții noastre este ilustrată de o scară. Spun Sfinții Părinți care au vorbit despre unele dintre virtuţi, că Sfântul Ioan Scărarul, cel pe care îl sărbătorim în această Duminică a Sfântului Post, a trăit cel mai complet această virtute a Desăvârşirii”.

La final Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a mărturisit credincioşilor prezenţi în număr mare la paraclisul patriarhal, că e bine să-şi dezvolte virtuţile.

 „Este o constatare că în lume în loc să prevaleze virtutea, prevalează păcatul. Desigur nu e cazul celor care vin la Biserică care fac lucruri frumoase bine-plăcute lui Dumnezeu. Dar sunt persoane care nu frecventează Biserica şi care în loc să fie cuprinse de Harul lui Dumnezeu, de lucruri frumoase şi bune, au patimi distrugătoare de suflet care au influenţe rele şi urâte asupra semenilor”, a spus Preasfinţia Sa.

Comentarii Facebook


Știri recente