PS Ieronim la Denia Acatistului Bunei Vestiri: În cele 12 condace și icoase se cântă toată taina mântuirii noastre

Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul a oficiat vineri Denia Acatistului Bunei Vestiri la Catedrala Patriarhală din București prilej cu care a afirmat că „în cele 12 condace și icoase se cântă toată taina mântuirii noastre: tot acest mister al Întrupării Fiului lui Dumnezeu, toată lucrarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și tot ajutorul pe care noi îl putem primi de la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu prin împreună-lucrarea ei pe lângă Mântuitorul Hristos”.

Versul care încheie condacele cu cuvântul din limba ebraică „Aliluia” („Lăudați pe Dumnezeu”) este un mod de a da slavă Domnului „pentru toată lucrarea lui Dumnezeu de mântuire, pentru acceptul Preasfintei Fecioare, pentru virtutea ei deosebită, pentru lucrarea ei și de dinainte și până la sfârșitul veacurilor ca o adevărată mamă”, a mai spus Episcop-vicar patriarhal.

Lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omului a fost posibilă „cu cooperarea Sfintei Fecioare, care s-a manifestat prin acel accept pe care și l-a dat prin cuvântul Fie! Prin această lucrare a Fecioarei Maria, care devine împreună-lucrare a umanității cu Dumnezeu, este posibilă recuperarea și restaurarea omului”, a precizat ierarhul.

În continuare, Preasfințitul Părinte Ieronim a vorbit despre frumusețea și importanța credinței ortodoxe.

„Această slujbă se ascultă la biserică șezând în mod solemn, șezând drepți, pentru că este de o solemnitate deosebită și această solemnitate ne aduce aminte de numele credinței noastre, care este Ortodoxia: a preaslăvi pe Dumnezeu într-un chip adecvat, într-un chip drept”, a spus Preasfințitul Părinte Ieronim.

„Ortodoxia înseamnă pe de o parte a primi cu acuratețe revelațiile Vechiului Testament, a primi în întregime și în chipul cel mai curat Evanghelia Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a primi tradiția apostolică așa cum s-a cristalizat ea și toată moștenirea Sfinților și de Dumnezeu iluminaților Părinți ai Bisericii, care, de-a lungul veacurilor, purtați de Duhul Sfânt, au tâlcuit, au învățat și au îndrumat lumea creștină.”

„Aceste minunății ale credinței noastre le purtăm în sufletul nostru cu multă solemnitate, pentru că acest act al credinței este un act solemn, o mărturisire deosebită, care trebuie să aibă în ființa noastră și în ființa tuturor creștinilor o primire cu totul deosebită și serioasă”, a continuat ierarhul.

„Trebuie să păstrăm credința noastră ortodoxă ca pe cel mai scump odor, precum Sf. Fecioară Maria a păstrat taina aceasta a nașterii Fiului lui Dumnezeu și, iată, o cântăm în acest acatist ca Mireasă Pururea Fecioară.”

„Să fim deplin încredințați că slujba noastră, cinstirea Maicii Domnului și a sfinților sunt acte cu adevărat corespunzătoare cu Sfintele Scripturi, cu Tradiția apostolică și patristică și că Ortodoxia este cu adevărat Dreapta Credință și Dreapta Cinstire a lui Dumnezeu”, a mai afirmat Ierarhul.

Slujba Deniei Acatistului Bunei Vestiri se oficiază vineri seara, în a cincea săptămână a Postului Mare.

Deniile sunt, de fapt, Utrenii, adică slujbe de dimineață (de la gr. orthros – auroră, zorii zilei / slav. utrom – dimineață), pentru a simboliza transformarea întunericului păcatului din suflet în lumină a viețuirii sfinte.

Vezi și:

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente