Părintele Arsenie Praja, cunoscut și ca Arsenie Pustnicul, a fost pomenit sâmbătă la Mănăstirea Crasna din județul Prahova. Duminică se împlinesc 50 de ani de la trecerea sa la cele veșnice. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Galaction, a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu clericii din obște.
La finalul slujbei, protosinghelul Luca Bîlteanu a evocat personalitatea Părintelui Arsenie Praja. „Părintele Arsenie Praja este o figură a Patericului de care Mănăstirea Crasna s-a învrednicit”, a spus protosinghelul.
„Acesta s-a retras la Crasna în ultima parte a vieții, unde s-a aflat sub îngrijirea Părintelui Nicodim Dimulescu. A avut o viață plină de rugăciune, cu osteneli deosebite și sperăm ca Biserica noastră să îl descopere pe acest cuvios cu trăire sfântă.”
După liturghie, Episcopul Alexandriei și Teleormanului a oficiat slujba parastasului la mormântul monahului.
„Părintele Arsenie Praja a fost un dar pentru această mănăstire și o binecuvântare. Am făcut o datorie de onoare astăzi, făcând pomenirea părintelui Arsenie, la 50 de ani de la trecerea sa la cele veșnice, însăși trecerea sa în veșnicie fiind un semn de la Dumnezeu, pentru că a trecut în lumea cealaltă cu mărturisirea credinței în Învierea Mântuitorului Hristos”, a spus ierarhul.
Părintele Arsenie Praja s-a născut în 1911 la Cheia Râmeţului, în județul Alba. Viața lui duhovnicească a fost legată în principal de mănăstirile Râmeț și Crasna, dar și de Mănăstirea Poșaga din județul Alba, care atrăgea, la începutul anilor 1950, credincioși din Munții Apuseni. Din această cauză, părintele a fost arestat și a stat aproximativ un an în închisoare (1954-1955).
A plecat la Domnul în 30 aprilie 1973, în ziua de Paști. Ultimele sale cuvinte au fost: „Hristos a Înviat!”
Sursa foto: Mănăstirea Crasna
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews





