PS Emilian Crișanul: Sfântul Ilie ne îndeamnă să nu ne facem idoli din lumea în care trăim

Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a spus sâmbătă că Sfântul Proroc Ilie ne îndeamnă „să nu ne facem idoli din lumea în care trăim, să nu nedreptățim oamenii, să iubim dreptatea, adevărul și credința în Dumnezeul Cel revelat, astfel încât cerul să se deschidă când stăm în genunchi, când ne împărtășim, când dragostea noastră se manifestă sub diverse forme, în Biserică, familie și societate”.

„El ne cheamă din pustiul lumii acesteia să facem un colț de rai din viața noastră împreună cu Dumnezeu și oamenii”, a adăugat ierarhul potrivit site-ului Live Arad.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Aradului a slujit de Sfântul Ilie la hramul Mănăstirii Vasiova din Episcopia Caransebeșului.

PS Emilian Crișanul la Mănăstirea Vasiova. Foto credit: Live Arad

Preasfinția Sa a îndemnat ca ziua de cinstire a Sfântului Ilie să nu fie doar o zi în care facem pomenirea unui Sfânt și ne felicităm cunoscuții pentru purtarea acestui nume, nu doar o zi în care nu lucrăm, ci o zi în care, răspunzând chemării din pustiul lumii acesteia, putem începe cea mai frumoasă Lucrare personală: lucrarea care să ne deschidă cerul când stăm în genunchi, când ne împărtășim, când dragostea noastră se manifestă sub diverse forme, în Biserică, familie și societate, lucrarea binelui fundamentată pe jertfa dragostei.

Mănăstirea Vasiova

Mănăstirea Vasiova este îndrumată de monahia Varvara Sântiuan, care împreună cu duhovnicul Ion Petrică şi cu celelalte vieţuitoare se ostenește cu grădinăritul, apicultura, atelierele de pictură şi croitorie.

Piatra de temelie a mănăstirii a fost aşezată în data de 15 mai 1905 de protopopul din Bocşa, Maxim Popovici.

Lăcaşul de cult a fost construit în numai trei luni prin purtarea de grijă a ieromonahului Macarie Guşcă, ajutat de sculptorul Petru Oancea din Vasiova. Biserica mănăstirii a fost sfinţită în data de 19 iulie 1907, în ajunul praznicului Sfântului Prooroc Ilie.

Foto credit: Mitropolia Banatului

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente