Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, va susține la Timișoara o conferință intitulată „Ce poate învăța un creștin azi, din viața unui călugăr din altă vreme?”.
Evenimentul va avea loc joi, 20 martie, de la ora 18:00, la Congress Hall, Sala Verdi – Iulius Town, din Timișoara.
Conferința este organizată de Asociația Studenților Creștin Ortodocși Români (ASCOR) din Timișoara în parteneriat cu Mitropolia Banatului și Facultatea de Litere, Istorie și Teologie.
„Vă invităm cu mare drag pe cei interesați să aprofundeze credința ortodoxă și să descopere valorile monahale aplicabile în viața de zi cu zi, pentru a trăi o viață plină de pace, în armonie cu sinele și mai aproape de Dumnezeu. Vă așteptăm cu inima deschisă să explorăm împreună aceste învățăminte”, transmit reprezentanții ASCOR Timișoara.
Intrarea la eveniment este liberă.
PS Damaschin, în vârstă de 43 de ani, este din 2017 Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.Fost redactor la Radio Trinitas, ierarhul este apreciat în rândul tinerilor pentru modul în care abordează temele relevante pentru creștinul de azi.
Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților