În contextul duminicii slăbănogului din Capernaum, bolnav care a fost adus de patru prieteni la Hristos pentru a fi vindecat, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul a vorbit la predică despre importanţa prieteniei şi a comuniunii în viaţa noastră. „Avem nevoie unii de alţii, nu putem trăi singuri”, a spus PS Damaschin în cuvântul de la Parohia Sfinții Apostoli Petru și Pavel Gura Humorului, jud. Suceava.
Ierarhul a sfătuit să cultivăm prieteniile frumoase, deoarece sunt leacul vieţii.
„Când viaţa ţi-e amară mai mult contează să ai pe cineva lângă tine, adică să nu fii singur în durerea ta. Un necaz îl duci mai uşor dacă ai pe cineva alături de tine care să te susţină, care să te ajute, chiar dacă nu are puterea să îţi rezolve probelma. Cei patru oameni (din Evanghelie – n.r. ) nu au avut puterea să îl vindece pe prietenul lor, dar au făcut ceea ce a ţinut de dânşii, adică l-au dus în faţa celui singur care putea să-l vindece, în faţa lui Hristos”, a precizat Preasfinţia Sa.
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a subliniat că orice necaz pe care îl avem, poate fi depăşit mai uşor dacă avem prieteni buni în preajmă.
„Ce mult contează să ai un om care, atunci când ai un eşec, să îţi spună o vorbă de încurajare, să îţi dea un telefon, să simţi că este cineva alături de tine, să te îmbrăţişeze!”
Preasfinţia Sa a atras atenţia că nu putem să trăim singuri şi că trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru acest aspect şi „să preţuim că depindem într-un fel de alţii, adică avem nevoie de alţii şi alţii au nevoie de noi”.
Foto credit: Doxologia/Tudorel Rusu