Episcopul Benedict al Sălajului a resfințit sâmbătă paraclisul Parohiei „Sfântul Ștefan” din Zalău.
Episcopul Sălajului a subliniat că adevărata sfințenie se descoperă în slujirea smerită, statornică și lipsită de orice dorință de afirmare personală.
„Nu ni se spune despre el că ar fi ieșit în evidență prin fapte exterioare extraordinare, ci că slujea, iar această slujire, făcută cu toată inima, a devenit locul în care harul lui Dumnezeu s-a arătat lucrător”.
Adevărata măsură a slujirii
Preasfinția Sa a explicat că misiunea diaconului, așa cum este descrisă în Faptele Apostolilor, era una discretă și concretă, legată de buna rânduială a comunității, de pacea dintre oameni și de purtarea de grijă față de cei nevoiași, tocmai pentru ca viața Bisericii să poată crește sănătos.
„A sluji fără rest, fără calcule și fără interese ascunse, aceasta este adevărata măsură a apropierii de Dumnezeu, iar Sfântul Ștefan ne arată că o astfel de slujire este deplină chiar atunci când pare neînsemnată”.
Făcând legătura cu viața Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul paraclisului, ierarhul a arătat că același duh al slujirii smerite și al răbdării în fața nedreptății se regăsește și în viața acestuia, care a purtat ani la rând povara calomniei și a prigoanei fără a se justifica sau a răspunde cu asprime.
„A rămas credincios lui Hristos nu doar atunci când lucrurile păreau așezate, ci mai ales atunci când a fost umilit, alungat și nedreptățit, arătând că slujirea adevărată nu depinde de împrejurări, ci de adâncul inimii”.
În comunitatea zălăuană au fost aduse, cu ocazia sărbătorii, moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca.
Foto credit: Episcopia Sălajului





