PS Benedict Bistriţeanul le-a prezentat romilor din Pata Rât trei lecţii de viaţă de la Sf. Moise Etiopianul

Schimbarea vieţii, aducerea altor persoane la Hristos şi oferirea de ajutor necondiţionat sunt trei lecţii pe care le învăţăm din viaţa Sfântului Moise Etiopianul, le-a spus Preasfinţitul Părinte Benedict Bistriţeanul romilor din Pata Rât. Ierarhul a slujit vineri în parohia clujeană, în ajunul sărbătorii ocrotitorului lor spiritual, informează Radio Renaşterea.

Când a auzit cuvântul Domnului, s-a hotărât să nu mai facă rău

Ascultând de Domnul ne schimbăm modul în care trăim, aceasta este prima lecţie pe care o învăţăm din viaţa Sfântului Moise, a explicat Preasfinţia Sa.

„Domnul i-a spus în inimă cu toată puterea: Să nu mai păcătuieşti! Că şi el fost om rău ca şi noi. A fost hoţ, a bătut pe alţii, ba chiar a omorât, dar când a auzit acest cuvânt al Domnului s-a hotărât să nu mai facă rău. El a trăit prin secolul 4, a fost din Etiopia şi spuneam că numai om serios n-a fost; le-a făcut pe toate cele, dar când Domnul i-a spus să nu mai păcătuiască a înţeles lucrul acesta”.

Părintele Episcop a subliniat că, de regulă, oamenii nu se comportă frumos cu cei care au o poziţie socială nu tocmai bună. Însă, ierarhul i-a îndemnat să îl aibă exemplu pe Sfântul Moise care nu a fost tratat bine de semeni, nici atunci când şi-a schimbat modul de a trăi.

„Ce a făcut el atunci când alţii l-au desconsiderat? A trăit foarte frumos şi le-a dat exemplu. Şi-a schimbat viaţa şi s-a rugat pentru ei şi nu i-a mai pasat ce a spus lumea, atâta timp cât el îl avea pe Dumnezeu în inimă”.

Preasfinţia Sa a spus comunităţii din Pata Rât că nimeni în lume nu este mai preţios decât cel care îl are pe Dumnezeu în inimă.

„Şi nu bogăţiile nu ne fac oameni importanţi, chiar dacă lumea aşa vede acum, ci prezenţa Domnului în inimă. Când ai prezenţa Domnului în inimă, ai toate bogăţiile din lumea aceasta. Şi cine ne dă cinstea cea mai mare? Nu lumea, ci Domnul Hristos care a venit pentru cei săraci. El a venit pentru cei păcătoşi care vor să îşi schimbe viaţa; Domnul a venit pentru cei care lumea nu-i băga în seamă, pentru cei care nu aveau casă, care nu erau din familie bună. A venit Domnul pentru voi, pentru noi, şi pentru mine, şi pentru fiecare în parte. Suntem oameni de cinste în această lumea dacă îl avem pe Domnul Hristos în inima noastră, deoarece toate celelalte trec”.

Când venim la Hristos, să nu venim singuri!

O altă lecţie predată de Sfântul Moise ne arată că atunci când descoperim pe Domnul, nu venim singuri la Hristos, ci luăm şi pe alţii, a spus ierarhul reamintind o întâmplare din viaţa sfântului:

„După ce şi-a schimbat viaţa Moise tâlharul s-a dus într-o mănăstire. Într-o vreme, acolo au venit alţi tâlhari ca să fure din aşezământul monahal. Moise era foarte puternic şi i-a prins pe toţi, nu le-a făcut niciun rău, i-a dus la stareţ şi i-a spus: Eu i-am prins pe hoţii aceştia, fă tu ce vrei cu ei. Stareţul i-a zis: Îi iertăm. Atunci tâlharii s-au întors la Hristos şi au devenit buni ca Moise. Ce învăţăm: Noi când venim la Hristos nu venim singuri, ci luăm şi pe prietenii noştri şi le spunem că este bun Domnul”.

Să dăm o mână de ajutor!

Sfântul Moise ne mai învaţă să oferim ajutorul nostru tuturor celor care au nevoie, a precizat ierarhul.

Erau în comunitate părinţi mai bătrâni, iar Sfântul Moise era foarte puternic din punct de vedere fizic. Ei trăiau în pustiu, iar apa era foarte departe şi se aducea greu. Ce făcea Moise? Noaptea, în timp ce părinţii se rugau sau dormeau, el se ducea la fântână, cu găleţile bătrânilor şi spre dimineaţă, când se trezeau, ei aveau apă la uşă. De aici învăţăm că trebuie să luăm găletuţa de la bunica, de la vecina şi să aducem apă, să facem lucruri pe care cei în vârstă nu le mai pot face”, i-a sfături ierarhul pe cei mai tineri din Para Rât.

Pata Rât

La marginea oraşului Cluj-Napoca, în Pata Rât, trăieşte o comunitate de romi formată din aproximativ 2000 de persoane. Comunitatea s-a format la sfârşitul anilor 60 şi cuprinde patru zone: Dallas, Cantonului, Colina Verde şi zona Rampei.

Pentru cele 2000 de persoane, arhiepiscopia a înfiinţat o parohie în anul 2013. Piatra de temelie pentru lăcaşul de cult din lemn a fost aşezată în acelaşi an.

În 2019 a fost sfințită și a doua biserică din zonă, ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Aceasta deservește comunitatea de rromi din zona Dalas, formată din aproximativ 300 de copii și peste 100 de familii.

În ambele biserici de la Pata Rât, în fiecare duminică după-amiază se organizează programe pentru copii, activități educative, recreative și religioase.

Foto credit: Mitropolia Clujului

Comentarii Facebook


Știri recente