PS Ambrozie: Noi Îl putem întâmpina pe Dumnezeu în Sfânta Biserică şi în rugăciune

În ziua sărbătorii Întâmpinării Domnului, Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica cu hramurile Sf. Ierarh Nicolae și Intrarea Domnului în Ierusalim din Parohia Florești, Protopopiatul Bolintin, informează site-ul oficial al Eparhiei.

În cuvântul de învăţătură rostit credincioşilor prezenţi, Preasfinţia Sa a vorbit despre semnificaţia duhovnicească a evenimentului aducerii Pruncului Iisus la templu, la 40 de zile după naştere, spre a fi închinat Domnului. Acest mare praznic are menirea de a ne arăta locul unde noi Îl putem întâmpina pe Dumnezeu, şi anume în Sfânta Biserică şi în rugăciune, a arătat Preasfinţia Sa.

După Sfânta Liturghie, a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru ctitorii sfântului locaș trecuţi la cele veşnice.

La final, Preasfințitul Părinte Ambrozie a oferit preoților slujitori cărți apărute la Editura Episcopiei Giurgiului, o reverendă și Medalia omagială Sfânta Episcopie a Giurgiului – 15 ani de la înființare, iar credincioşii prezenţi astăzi la Sfânta Liturghie au primit ultimul număr al revistei Familia Ortodoxă, iconiţe cu chipul Maicii Domnului și Pastorala la praznicul Nașterii Domnului.


Știri recente

Sprijin umanitar pentru comunitatea vulnerabilă din Gaza: Patriarhia Română, cu sprijinul MAE, donează 50.000 euro prin intermediul organizației Samaritan’s Purse

Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță acordarea unui sprijin financiar în valoare de 50.000 de euro, destinat atât comunității creștine din Fâșia Gaza, precum și altor persoane și comunități, aflate într-o situație umanitară…