Arhimandritul Ioachim Pârvulescu, starețul Mănăstirii Lainici, a acordat un interviu pentru Basilica.ro despre prietenia care l-a legat de părintele Calinic Cărăvan. Acesta i-a fost exemplu de mare duhovnic, suferind bătăi și umilințe cumplite, în perioada regimului comunist.
Mănăstirea Lainici a avut 4 mari stareți în ultimii 250 de ani: Sfântul Irodion între anii 1854 –1900, Sfântul Cuvios Visarion Toia între 1929 – 1951, protosinghelul Calinic Cărăvan între 1952 – 1975 și Caliopie Georgescu între 1975 – 1985.
Meritele acestora reprezintă un testament al mărturisirii de credință prin zidurile înălțate din rugăciune, prin rezistența anticomunistă și continuitatea propovăduirii lui Hristos în perioada stăpânirii Austro-Ungariei, a celor două Războaie Mondiale și a comunismului, unii devenind sfinți, mari mijlocitori între Dumnezeu și oameni.
Cu binecuvântarea Mitropolitului Olteniei, arhim. Ioachim Pârvulescu, stareț al Mănăstirii Lainici din anul 1994, a cerut permisiunea de a dezgropa în anul 2012 osemintele celor despre care se cunoștea în comunitatea locală că au avut o viață sfântă.
Basilica.ro: De-a lungul timpului, Mănăstirea Lainici a cunoscut numeroase minuni prin rugăciunea unor mari duhovnici deveniți sfinți sau prin miile de oameni care vin să aducă flori și cântări de mulțumire la Icoana „Grabnic-Ascultătoare” a Maicii Domnului. Ați fost martor ocular la descoperirea osemintelor Sf. Visarion Toia și ale starețului Calinic Cărăvan. Care a fost decizia ce a determinat dezgroparea mormintelor din cimitirul Mănăstirii Lainici și cum l-ați aflat pe părintele Cărăvan?
Arhim. Ioachim Pârvulescu: În anul 2009 am avut experiența dezgropării osemintelor Sf. Irodion, și, în cele din urmă, în anul 2012 m-am hotărât să confecționez niște cruci din piatră autentică pentru cimitirul Mănăstirii Lainici. Cu binecuvântarea IPS Irineu, din 2013, am purces la dezgroparea părinților despre care se cunoștea că au dus o viață sfântă. După aflarea moaștelor Sf. Cuvios Visarion Toia, părinții mănăstirii au început dezgroparea mormântului starețului Calinic Cărăvan. În acest caz, am fost martor în 1991 al înmormântării celui care i-a urmat în stăreție Sf. Cuvios Visarion Toia, starețul Calinic Cărăvan (1952 – 1975).
O mireasmă plăcută, corpul foarte ușor
Am rămas profund impresionat că atunci când am aflat trupul lui, erau hainele intacte. Chiar m-am tulburat crezând că e trupul întreg. Cu mare atenție am îndepărtat pământul de pe corp și după ce am coborât în groapă, l-am luat cu două degete de umeri, constatând că este foarte ușor. De sus, eu l-am ridicat cu două degete, alt călugăr de picioare tot cu două degete, scoțând astfel osemintele din groapă. Incredibil de ușoare, dacă să fi avut 2 kg întreg corpul.
După ce am desfăcut mantia care-i înfășura trupul, am constatat aceeași culoare pe care am văzut-o adineauri la moaștele Sf. Cuvios Visarion Toia: o mireasmă foarte plăcută, oase de culoare portocaliu-maronie. A fost o revelație extraordinară!
Prietenia între doi oameni cu viață sfântă
Basilica.ro: Din mărturisirea pe care mi-ați făcut-o despre Sf. Visarion Toia, am reținut că ați comandat două racle din lemn de stejar pentru a așeza osemintele celor doi stareți, din 2013 mormintele lor fiind goale. Care este legătura între cei doi prieteni cu viață sfântă de la Lainici, Visarion Toia și Calinic Cărăvan?
Arhim. Ioachim Pârvulescu: În urmă cu 6 ani și jumătate, am comandat în Grecia două racle pentru capetele celor doi. Pe lângă faptul că am descoperit moaștele lor în aceeași zi, legătura între cei doi sfinți prieteni, Visarion Toia și Calinic Cărăvan, poate fi evidențiată mai ales prin dăruirea lor în Hristos.
Cei doi au viețuit încă de la începuturi în Lainici, respectiv în perioada 1930 – 1951, anul plecării la Domnul a Sf. Visarion. Au trăit amândoi aceeași teroare ateistă de la necredincioși, începând cu anul 1948, când au fost bătuți, scoși din chilii, umiliți, maltratați și permanent amenințați cu moartea. Pe Defileul Jiului a fost construită linia ferată Bumbești – Livezeni, în perioada 1925 – 1948, cu mici intermitențe.
Înainte de venirea comuniștilor la putere în 1947, se construise deja două treimi din linia ferată, de la Petroșani spre Lainici 9 km și de la Bumbești spre Meri 9 km, deci rămăsese chiar mijlocul Defileului Jiului neterminat. După ce au venit comuniștii la putere, un an mai târziu, 1948, s-a umplut defileul de muncitori, aproximativ 30.000, care să lucreze pe un șantier național pentru a finaliza lucrările de la Bumbești – Livezeni.
Atunci mănăstirea a fost asuprită, i s-au ocupat terenurile și proprietățile, inclusiv două treimi din camerele călugărilor pentru cazarea muncitorilor. Tot în această perioadă au avut loc și arestările, iar în data de 31 octombrie 1948 a fost inaugurată linia Bumbești – Livezeni. Ca dovadă, am găsit un raport al Sfântului Visarion Toia în care a consemnat în data de 21 iunie 1951 că au fost bătuți, batjocoriți și scoși afară din camere.
Au fost bătuți, persecutați și evacuați
A mai notat că s-a ocupat chiar și chilia ieromonahului Calinic Cărăvan. Sf. Visarion Toia a scris: «Am auzit o gălăgie afară, am ieșit și am observat că ofițerii cu soldații l-au scos afară pe părintele Calinic Cărăvan și ne-au ocupat camerele, iar eu atunci am intervenit și ne-au bătut, de aceea vă rugăm (către Mitropolitul Olteniei) să interveniți în drept pentru că părintele Calinic Cărăvan nu are unde să locuiască». Ambii au fost persecutați, bătuți, însă suferința i-a unit și mai tare, devenind doi prieteni în Hristos.
Trebuie să amintesc că Părintele Calinic Cărăvan a urmat la stăreție după Sf. Visarion Toia (1952 – 1975), în perioada cea mai cumplită a bisericii din perioada comunistă. S-a aflat în incinta mănăstirii când s-a pus în aplicare Decretul 410 din 1959, când aproape 40 de călugări au fost evacuați. Au mai rămas în Mănăstirea Lainici doar el, un monah și un frate de mănăstire, care nu au avut voie să facă slujbă în biserică decât rareori.
Veneau funcționari de la primărie, care puneau multă presiune asupra celor trei viețuitori. Comuniștii voiau să transforme lăcașul de cult, ziduri construite pentru suflet și rugăciune, într-un hotel cu restaurant.
Veneau atunci și-l amenințau pe starețul Calinic: «Moșule, mănăstirea trebuie să o predai pentru că vrem să facem restaurant cu hotel aici». Năzuiau să câștige, mai ales că locul era frumos, amplasat pe Valea Jiului, cu minerii care munceau în zonă.
Prin rugăciune a împiedicat desființarea mănăstirii
Un obstacol în plus pentru oamenii regimului îl reprezenta ziua de 6 august, de sărbătoarea patronală a sfântului așezământ, „Schimbarea la Față a Domnului”, când se adunau mii de oameni. Părintele Calinic a avut parte de mai multe amenințări, umilințe și avertizări, însă el nu riposta niciodată, ci doar se ruga lui Dumnezeu să nu piară vatra monahală de la Mănăstirea Lainici.
Postea negru, nemâncând nimic, și făcea mii și mii de metanii. Se ruga mult cu lacrimi și ori de câte ori se reîntorceau funcționarii, nu mai ziceau nimic. Numai în modul acesta a reușit să salveze mănăstirea de la desființarea ei. De abia din anul 1970 s-a făcut mai jos, în aval, Hotelul Lainici.
Sf. Sofian Boghiu și o fotografie
Basilica.ro: Prețuit de credincioși, urât totodată de oamenii regimului comunist, marele duhovnic de la Mănăstirea Lainici a câștigat și admirația unor sfinți canonizați cu prilejul Centenarului Patriarhiei Române. Ce vă aduceți aminte despre starețul Calinic Cărăvan și Sfântul Sofian Boghiu?
Arhim. Ioachim Pârvulescu: Părintele Calinic Cărăvan este un uriaș al duhului, pentru că, foarte interesant, aproape toate se descoperă postmortem. La un moment dat, în anul 1996, Sfântul Sofian Boghiu a venit la Mănăstirea Lainici, ca să ne ajute la programul iconografic al bisericii. Printre altele, discutam despre viața monahală, despre sfinții părinți și despre părintele Calinic Cărăvan. Sfântul Sofian Boghiu îl avea la mare evlavie pe părintele Calinic Cărăvan.
I-am spus Sfântului Sofian Boghiu: «Părinte, când a murit părintele Calinic Cărăvan, am găsit în cartea lui de identitate o fotografie a unui alt părinte și nu știu cine este». Și zice Sfântul Sofian: «Adu-o, să o văd!» Am căutat-o și când i-am adus-o, zice Sf. Sofian Boghiu: «Ah, Ioan Kulâghin!» S-a aplecat și a sărutat fotografia, curgându-i câteva lacrimi pe obraz.
Rugăciunea inimii și legătura cu Ioan Kulâghin
Basilica.ro: Încă din incinta Mănăstirii Lainici se resimte un duh isihast, o pace care întâmpină pelerinii, cu fiecare dangăt al clopotelor și al miresmelor de tămâie. Chipurile luminoase ale monahilor par un îndemn la rugăciunea inimii, care nu-și mai află sfârșitul. Care este legătura dintre părintele Calinic Cărăvan, Ioan Kulâghin și rugăciunea inimii?
Arhim. Ioachim Pârvulescu: Părintele Ioan Kulâghin a fost inițiatorul mișcării Rugul Aprins, ucenic al ultimilor stareți de la Optina. Părintele Kulâghin s-a refugiat cu IPS Nicolae Amasiiski, arhiepiscop de Rostov și Taganrog, în timpul retragerii armatelor germane și române din Uniunea Sovietică. În noiembrie 1943, s-a refugiat de la Rostov pe Don la Odessa.
După ce împreună cu alți 30 de preoți a fost evacuat de germani în România, Patriarhul Nicodim Munteanu l-a repartizat la Mănăstirea Cernica. Fascinația starețului Calinic Cărăvan pentru Kulâghin sau Ioann Strannik, „Ioan cel Străin” nu este una fără consecințe în plan spiritual.
Ioann Strannik a fost unul dintre sfinţii necunoscuţi, care a pus bazele Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim, unde a lăsat în urmă marea taină a rugăciunii isihaste. Practica a fost împrumutată de la stareţii din Optina, urmaşi ai Sfântului Paisie Velicicovschi, ce au continuat lucrarea duhovnicească lăsată lor drept moștenire de sfânt. În Mănăstirea de la Optina, scriitori precum Gogol, Turgheniev sau Dostoievski au cunoscut harul luminării prin rugăciunea inimii: «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!»
Interesant este că părintele Calinic Cărăvan l-a cunoscut pe Ioan Kulâghin și a păstrat toată viața fotografia lui, încă din anul 1947, ținând timp de peste 41 de ani poza marelui isihast rus la piept. De acolo s-a transmis această harismă a rugăciunii neîncetate. Protos. Calinic era un mare isihast prin excelență, un mare rugător, iar noi, călugării de azi de la Mănăstirea Lainici, încercăm să-i urmăm exemplul.
Acuzat pentru propovăduirea Cuvântului
Basilica.ro: Cel mai adesea, cuvintele se imprimă în suflet, și chipul în amintiri. Când l-ați cunoscut pe părintele Calinic Cărăvan și ce emoții vă încearcă memoria la auzul numelui său?
Arhim. Ioachim Pârvulecu: Părinții de la Lainici aveau o figură foarte frumoasă, și Irodion, și Visarion, și Calinic Cărăvan. Cel din urmă semăna foarte bine cu protosinghelul Ioanichie Moroi, stareț al Mănăstirii Sihăstria și mare duhovnic român al secolului al XX-lea. Li se putea citi sfințenia pe chip. Personal, l-am cunoscut pe părintele Calinic Cărăvan în ultimii 7 ani ai vieții lui, între 1984 -1991.
M-am spovedit de foarte multe ori la el, dar niciodată nu l-am auzit să se victimizeze sau să nareze ceva din suferințele care s-au abătut asupra lui. Le-a luat pe toate ca venind din mâna lui Dumnezeu. N-am auzit niciodată un cuvânt negativ de la el. Nu a vorbit niciodată nimic rău despre cineva. Ori spunea ceva de bine ori dacă nu, tăcea. Era plin de sfințenie, bunătate, dragoste și nevinovăție.
Am rămas mișcat de smerenia lui și cercetând în arhive, am tot descoperit documente despre el și despre Sf. Visarion Toia. S-a căutat la CNSAS dosarul părintelui Calinic Cărăvan în calitate de stareț al Mănăstirii Lainici în perioada comunismului. Ca să vă relatez doar câteva dintre acuzațiile care i s-au adus, reieșite din probele dosarului de la CNSAS: ieromonahul Calinic Cărăvan face propagandă antisocială, împrăștiind filme cu viața lui Iisus prin satele din Bumbești-Jiu și Petrila. Ce subțire era și dosarul și gândirea aceasta, a celor care-l persecutau!
Inclusiv Sfântul Cleopa Ilie de la Mănăstirea Sihăstria, dacă te întreba de unde ești și îi spuneai că vii de la Lainici, răspundea: «O, de la starețul Calinic Cărăvan».
„Am închis cartea și am omorât-o!”
Părintele Calinic Cărăvan avea nevinovăția unui copil, o delicatețe sufletească aparte. Îmi aduc aminte de o întâmplare chiar amuzantă. Odată, în timpul Sfintei Liturghii, a intrat o muscă în altar care bâzâia continuu, când într-o parte, când în alta, tulburând liniștea momentului. Starețul Calinic încerca să nu acorde atenție, rugându-se și mai arzător.
La un moment dat, musca s-a pus pe filele Liturghierului de pe Sfânta Masă. Părintele a făcut imprudența de a închide cartea și a omorât musca. După Sfânta Liturghie, părintele Calinic plângea. Monahul Vasile, care era paraclisier, l-a întrebat: «De ce plângeți, părinte?» Și părintele Cărăvan a zis: «Am omorât musca, uite, m-am supărat, am închis cartea și am omorât-o».
Izbăvea oamenii de demoni
Basilica.ro: Cu prilejul deshumării, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu s-a închinat la osemintele celor doi stareți ai Mănăstirii Lainici, unul canonizat sub denumirea de Sf. Visarion Toia, iar altul aflat în curs de canonizare. Care credeți că este harul părintelui Calinic Cărăvan?
Arhim. Ioachim Pârvulescu: Mitropolitul Irineu s-a închinat la ambele racle unde se păstrează moaștele Sf. Visarion Toia și osemintele părintelui Calinic Cărăvan. Va urma și canonizarea, așa cum va îngădui bunul Dumnezeu, așa cum a îngăduit și cu Sfântul Visarion Toia.
Atât starețul Calinic Cărăvan, cât și Sf. Visarion Toia aveau o deschidere și o trecere foarte mare către Dumnezeu, ducând o luptă cumplită împotriva demonilor. Ambii păstraseră tradiția de la Mănăstirea Frăsinei, citind Moliftele Sf. Vasile cel Mare și jertfindu-se foarte mult în slujirea aproapelui, în general a tuturor celor care le solicitau ajutorul.
Oamenii veneau cu multe dureri la mănăstire, iar ei simțeau suferința fiecărui om în parte. La părintele Calinic veneau mulți oameni cu posesii demonice și atunci acesta îi izbăvea, ducând el lupte asidue împotriva vrăjmașilor. Avea harisma izgonirii demonilor.
Protos. Calinic Cărăvan era cel mai mare duhovnic al eparhiei. Oamenii simțeau minuni prin fiecare dialog cu părintele pe care l-au îndrăgit mult. Se producea o schimbare în ei.
Era foarte rugător. Dacă mergeai la ora 23:00, începea Miezonoptica, îl găseai în genunchi la rugăciune. Mergeai la două dimineața, părintele se ruga în genunchi. Dacă mergeai la 3, 4 dimineața, era în genunchi. Dacă reușea să doarmă 2 ore, atât.
Era într-o rugăciune continuă. Avea mereu metanierul pe mână. Eu eram un copil, nu știam ce înseamnă metanierul. După ce am aflat, mi-am dat seama că el era un mare practicant al rugăciunii inimii.
Veneau demonii la el
Basilica.ro: La finalul acestui dialog, tot într-un gând de rugăciune, vă mărturisesc că deși nu l-am cunoscut pe starețul Calinic Cărăvan, i-am simțit prezența și ajutorul. Dumneavoastră i-ați fost alături în ultimii 7 ani din viață, vă aduceți aminte de trecerea sa la cele veșnice?
Arhim. Ioachim Pârvulescu: De moartea părintelui Calinic îmi aduc aminte câteva lucruri copleșitoare. La un moment dat, să știți, că a avut lupte foarte mari. Demonii veneau la el, când cânta Liturghia noaptea. Avea un ucenic care-l însoțea mereu și ne povestea cum veneau demonii la el.
Deja nu se mai ducea o luptă nevăzută, ci un adevărat război văzut contra diavolilor. Vedea inclusiv demonii din curtea mănăstirii. Simțea toate duhurile, le vedea și le auzea. Avea o stare foarte înaltă de trăire duhovnicească. La sfârșitul vieții sale, venea vrăjmașul și pur și simplu îl lovea.
Ucenicul care-l însoțea povestea cum avea dimineața mereu vânătăi, fiind lovit de cel rău. Tocmai pentru că, probabil citind toată viața Moliftele Sf. Vasile cel Mare, a dus la sfârșitul vieții o luptă corp la corp cu vrăjmașul, cel care nu uită și nu iartă cuvintele din Moliftele Sf. Vasile cel Mare rostite asupra lui.
Gânduri finale despre mistici
La finalul acestui dialog, aș aduce în atenția cititorilor următoarele gânduri. Monahii care erau cei mai inofensivi, rugători, isihaști, filocalici, mistici au fost cei mai batjocoriți în perioada regimului comunist, fiind nu de puține ori socotiți ca ultimii criminali, considerați drept un rău pentru societate și implicit pentru omenire. Este foarte dureros!
Și-n zilele noastre, filosofii, oamenii de litere au denaturat sensul cuvântului mistic. Nu puțini lingviști atribuie termenului mistificare sensul de falsificare. Tocmai că mistiqos (gr. μυστικός) înseamnă tainic ascuns, ceva ce nu poate fi dezvăluit. Ba, mai mult, e ceva tainic, ceva ce nu poți cuprinde în cuvinte pentru că e o trăire intensă, interioară cu Dumnezeu, o experinență spirituală personală.
Energia Harului Duhului Sfânt o primeau în sufletul lor acești sfinți care au suferit pe nedrept. În secolul al XX-lea, nu numai în România, dar și-n Europa Occidentală, s-a dat o altă conotație noțiunii de „mistificare”. Unii mai spun că s-a mistificat istoria, cu sensul de falsificat. Total greșit, „mistiquos” este una, „pseudo” alta.
Sensul acestui termen a fost folosit în mod eronat inclusiv pentru membrii Rugului Aprins, care erau oameni plini de compasiune și iubire, propovăduind și urmând modelul Domnului nostru Iisus Hristos. Mulți sfinți au fost cu adevărat mistici, predându-se întru totul Duhului Sfânt. Părintele Calinic Cărăvan nu a făcut excepție, fiind un mare ascet și mistic.
Foto credit: Arhivă Mănăstirea Lainici
