Generalul de brigadă Cristian-Tiberiu Cristescu, comandantul Brigăzii 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu”, a primit joi Ordinul Eparhial „Mărturisitorii credinței străbune” pentru mireni din partea Episcopului Andrei al Covasnei și Harghitei.
Distincția a fost acordată la finalul Sfintei Liturghii, prilejuită de hramul Catedralei Episcopale din Miercurea-Ciuc. Totodată, a fost distins și Marius Țepeluș, Subprefect al Județului Harghita.
Alături de Preasfințitul Părinte Andrei au slujit Episcopii Nestor al Devei și Hunedoarei, Siluan al Italiei și Nectarie al Irlandei și Islandei.
Maica Domnului, model al ascultării
Preasfințitul Părinte Siluan a evidențiat că sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului are ca semnificație minunea petrecută la Biserica Vlaherne din Constantinopol. Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos a văzut-o pe Maica Domnului rugându-se pentru poporul lui Dumnezeu și întinzându-și omoforul peste cei aflați în biserică.
Ierarhul a arătat că Maica Domnului este model al ascultării de cuvântul lui Dumnzeu.
„Preasfânta Născătoare de Dumnezeu se face pildă pentru noi, se face exemplu al acestei primiri a Cuvântului lui Dumnezeu și ne arată în ce fel Cuvântul lui Dumnezeu prinde rod, Cuvântul lui Dumnezeu devine realitate”, a spus Preasfinția Sa.
Preasfințitul Părinte Siluan i-a îndemnat pe credincioși să ceară ajutorul Sfintei Fecioare Maria: „Bine este să fim încredințați că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu mijlocește pentru noi și ne acoperă cu acoperământul ei și cere Fiului ei și Dumnezeului ei și al nostru mântuire, iertare”.
Preasfințitul Părinte Andrei a mulțumit ierahilor pentru participare și slujire.















