Protopopiatul Ineu | Clericii s-au întrunit în conferinţă de primăvară

Arhiepiscopia Aradului - Conferinţă Ineu (1)

La sediul Protoieriei Ineu au avut loc miercurea aceasta lucrările conferinţei preoţeşti de primăvară a clericilor din protopopiat. Evenimentul s-a desfăşurat sub auspiciile temei: 2017 – Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti.

Lucrările au debutat cu slujba de Te Deum oficiată în biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a Parohiei Ineu. Din sobor a făcut parte: Pr. Iuliu Tiberiu Suciu – Parohia Moroda, Pr. Răzvan Trip – Parohia Bocsig Gară și Pr. Radu Sas – Parohia Agrișul Mic.

În deschiderea lucrărilor, care au continuat la sediul protopopiatului, cuvântul a fost luat de Pr. Adrian Zaha – protopopul Protoieriei Ineu. Preacucernicia sa a adresat un cuvânt de bun venit delegatului chiriarhal, Protos. Iustin Popovici – consilierul cultural al Eparhiei, apoi a prezentat într-un cadru general tema conferinței de primăvară, în conformitate cu  prevederile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Conferinţa a fost prezidată de protos. Iustin Popovici care a transmis mesajul de binecuvântare și purtare de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, exprimându-și bucuria de a fi din nou în mijlocul preoților din cadrul Protopopiatului Ineu.

Referentul conferinței a fost Pr. Bogdan Oneț de la Parohia Bocsig, care a prezentat lucrarea: Icoana în Școală: semn al iubirii lui Dumnezeu pentru oameni.

De asemenea, au mai susţinut alocuţiuni:

  • Pr. Teofil Trânc de la Parohia Susag – Icoana în viața creștinului ortodox: comuniune cu sfinții și cu Biserica Ortodoxă;
  • Pr. Iulian-Valerian Ivănuț de la Parohia Iercoșeni – Teologia icoanei (aspecte dogmatice și liturgice);
  • Pr. Ciprian Tripa, preot slujitor la Schitul „Veșmântul Maicii Domnului” Tămand –  Apariția icoanei și a picturii bisericești în Biserică
  • Pr. Florin Culda de la Parohia Vasile Goldiș – Actualitatea, importanța și necesitatea sfintelor icoane pentru viața și misiunea Bisericii azi.

În încheierea lucrărilor Protos. Iustin Popovici a apreciat calitatea referatelor,  îndemnând spre publicarea lor în revista „Biserica și Școala” a Arhiepiscopiei, subliniind atât aspectele teologice, cât şi cele de ordin practic ale lucrărilor de pictură la locaşurile de cult.

 

 

Comentarii Facebook


Știri recente