Proiectul social filantropic al Parohiei Oradea Vii, la patru ani

La Parohia Oradea-Vii din Episcopia Oradiei s-au aniversat joi, 18 septembrie, patru ani de când parohia a inițiat proiectul social-filantropic „Agapa Sfântului Mare Mucenic Gheorghe”, prin grija părintelui Gheorghe Nemeș.

Cu acest prilej, a avut loc o întâlnire festivă a Comitetului de susținere a proiectului social-filantropic „Agapa Sfântului Mare Mucenic Gheorghe”, la Centrul social-cultural „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Parohiei Oradea-Vii, informează „Ziarul Lumina”.

Evenimentul a început în prezența Preasfințitului Sofronie, Episcopul Oradiei, cu săvârșirea slujbei de Te Deum oficiate de un sobor de preoți în biserica parohială cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, la „Biserica Albastră”, cum este îndeobște cunoscută. La finalul slujbei, PS Sofronie, Episcopul Oradiei a rostit un cuvânt de binecuvântare și a felicitat pe toți cei care contribuie la derularea acestui program social-filantropic, inițiat cu prilejul vizitei în Eparhia Oradiei a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României.

„În aceste zile se împlinesc patru ani de la vizita istorică a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al României la Oradea, cu prilejul aniversării a nouăzeci de ani de la reactivarea Eparhiei Ortodoxe Române a Oradiei. Cu acel prilej, între momentele vizitei patriarhale s-a numărat și vizita la biserica «Sfântul Ierarh Nicolae» a Parohiei Oradea-Vii, prima parohie ortodoxă românească înființată în Oradea Mare după Unirea de la 1918. Atunci, în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și cu binecuvântarea Preafericirii Sale s-a lansat programul social «Agapa Sfântului Mare Mucenic Gheorghe», inițiat de către Parohia Oradea-Vii”, a spus PS Sofronie.

Lucrare misionară

Aniversarea celor patru ani reprezintă un moment de bilanț pentru programul social dedicat ajutorării persoanelor cu deficiențe și care beneficiază de ajutorul Bisericii, prin generozitatea credincioșilor și a sponsorilor, care pun la dispoziția parohiei mijloacele necesare pentru a veni în întâmpinarea nevoilor celor nevoiași, a subliniat ierarhul.

„Ne rugăm Bunului Dumnezeu ca să binecuvinteze în continuare lucrarea misionară a acestei parohii și, în special, programul social «Agapa Sfântului Mare Mucenic Gheorghe», pentru a duce cât mai multă lumină, bucurie și, dacă se poate, un zâmbet senin pe fața celor atât de încercați de împrejurările vieții. Cred că, prin ajutorul bunilor noștri credincioși, Agapa va reuși în continuare să își împlinească misiunea, țelurile ei nobile, spre folosul tuturor și, nu în ultimul rând, spre mântuirea tuturor celor implicați în acest generos proiect”, a mai spus PS Sofronie.

Părintele Gheorghe Nemeș, inițiatorul și președintele comitetului de susținere al proiectului „Agapa Sfântului Mare Mucenic Gheorghe”, care este și directorul sucursalei Parohiale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Asociației „Filantropia” Oradea, a prezentat o sinteză a activităților desfășurate prin programul social, în cei patru ani. Pr. Gheorghe Nemeș a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru binecuvântarea dată la începutul acestui proiect, Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, pentru binecuvântarea și sprijinul constant în cei patru ani de când sute de persoane primesc ajutor, zi de zi, prin acest program, dar și tuturor celor care s-au implicat în organizarea și bunul mers al activităților filantropice.

La momentul aniversar au participat pr. Laurențiu Lazăr, consilierul social-filantropic al Episcopiei Oradiei și directorul executiv al Asociației „Filantropia” Oradea, pr. Adrian Popovici, consilier economic al Episcopiei Oradiei și preot slujitor la această parohie, protopopul Oradiei, Dorel Octavian Rus, Viorel Samașca-Nemeș, paroh la Oradea-Vii și pr. prof. univ. dr. Dumitru Abrudan, fost preot slujitor la această parohie.

Ajutorarea persoanelor cu dizabilități

Scopul proiectului derulat de parohia orădeană este sprijinirea persoanelor nevoiașe, cu dizabilități, bolnave și fără posibilități. Ajutoarele oferite constau în îmbrăcăminte, mâncare, medicamente, bunuri de folosință casnică, cărucioare pentru cei cu dizabilități, precum și sume de bani, toate furnizate acasă la beneficiari de către voluntari din parohie.

În plus, începând cu anul 2013 s-a reușit acordarea de burse pentru studenți și elevi, cu rezultate deosebite la învățătură, dar care nu au parte de ajutor familial.

Serviciile sociale oferite de Parohia Oradea-Vii au fost incluse în rețeaua de servicii a Asociației „Filantropia” a Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei și, astfel, sucursala beneficiază de un cadrul legal, acreditat, care contribuie și beneficiază de avantajele muncii în rețea de servicii sociale.

În comitetul de inițiativă a sucursalei parohiale activează peste 30 de credincioși din parohie, dar un număr de peste 100 de credincioși au răspuns la apelul părintelui coordonator și al comitetului de inițiativă.

Fondurile de susținere a proiectului „Agapa Sfântului Mare Mucenic Gheorghe” provin din donațiile credincioșilor din Parohia Oradea-Vii și de la credincioșii Parohiei „Sfânta Cruce” din Torino, Italia, cu care parohia orădeană este înfrățită.

În cadrul proiectului se oferă o masă caldă, zilnic, de luni până vineri, pentru cei bolnavi și neajutorați, tineri și vârstnici deopotrivă, iar sâmbăta și duminica o masă rece, a spus pr. Gheorghe Nemeș.

„Trebuie menționat că ajutoarele nu sunt oferite doar credincioșilor din parohia noastră, ci și persoanelor din alte parohii orădene. De asemenea, precizăm că anul acesta am reușit să oferim ajutorul nostru unor persoane suferind de cancer, care au avut nevoie de operații și tratamente. Nădăjduim ca și în anul ce vine să continuăm să fim de folos semenilor noștri singuri și neajutorați, care nu se pot întreține și nu au pe nimeni care să îi ajute”, a mai menționat pr. Gheorghe Nemeș.

Comentarii Facebook


Știri recente