Proiectul educativ Campionii Bucuriei continuă în protoieria Pitești

În Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, astăzi a fost pusă în practică o nouă etapă în cadrul proiectului Campionii Bucuriei, fiind urmărită de această dată dimensiunea educativă, după cum ne-a precizat Pr. Ciprian Necula.

Ca urmare a rezultatelor dezastruoase obținute de elevi în ultimii ani la examenele naționale de bacalaureat și capacitate, Chiriarhul Eparhiei a îndemnat preoții din cele șase protopopiate să se implice mai mult în identificarea diferitelor probleme cu care se confruntă elevii în activitatea educativă.

În acest sens au fost chemate într-o lucrare de voluntariat soțiile preoților care sunt cadre didactice și predau materiile aflate în programa pentru aceste examene naționale.

Această nouă etapă din cadrul proiectului Campionii Bucuriei se adresează tuturor elevilor interesați să aprofundeze cunoștințele acumulate până în prezent, și în mod deosebit celor care provin din familii defavorizate, celor care se află în riscul abandonului școlar și copiilor care datorită unor motive legate de acomodare, stări conflictuale și emotivitate au ales să se izoleze și să neglijeze activitățile educative.

Începută în municipiul Curtea de Argeș, acțiunea a continuat astăzi în protoieria Pitești, fiind întocmit un program de meditații la care elevii vor participa începând din această săptămână.

Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, de coordonarea acestui proiect educativ aflat sub titlul „Campionii Bucuriei”, se ocupă părintele consilier Caliopie Cristian Ichim, responsabil de sectoarele economic-financiar și construcții bisericești din cadrul Eparhiei. Direct implicați sunt părinții protoierei și cadrele didactice care vor desfășura aceste activități în voluntariat.


Știri recente