Proiecte şi activităţi filantropice în cooperare cu Primăria Sectorului 1

În cadrul Cercului pastoral-misionar al Protopopiatului Sector 1 Capitală, desfăşurat joi, 2 aprilie, la Centrul cultural-misionar „Familia“, preoţii au discutat aspecte ale serviciilor sociale derulate de parohii cu directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1 , dr. Dănuţ Ioan Fleacă, informează Ziarul Lumina.

Directorul DGASPC Sector 1 a subliniat importanţa cooperării între primăria de sector şi protoierie în ceea ce priveşte acordarea serviciilor sociale, precum şi sprijinul pe care primăria îl poate acorda parohiilor care desfăşoară sau intenţionează să desfăşoară proiecte sociale. În acest sens, dr. Dănuţ Ioan Fleacă a menţionat mai multe aspecte referitoare la activitatea instituţiei pe care o conduce relevante şi pentru preoţii din sectorul 1. Astfel, a precizat că în acest sector al Capitalei populaţia este în continuă scădere, iar 25% dintre locuitorii sectorului au peste 55 de ani. Din cauza faptului că populaţia sectorului este îmbătrânită creşte şi problema adulţilor (40-50 ani) cu probleme psihice, îngrijiţi de părinţii lor care acum sunt vârstnici şi care nu au cui să încredinţeze copiii pe viitor. Reprezentantul primăriei a îndemnat preoţii să se adreseze DGASPC în vederea cooperării în proiecte sociale adresate persoanelor domiciliate în sectorul 1. Unul dintre aceste proiecte, aflat în pregătire, este „Masa pe roţi“, în cadrul căruia vor fi transportate porţii de hrană caldă în diferite zone din sector pentru persoanele nevoiaşe. Acest proiect vizează, în cooperare cu protoieria, şi parohiile ortodoxe din cuprinsul sectorului.

Cercul pastoral a continuat cu o conferinţă susţinută de pr. prof. dr. Daniel Benga de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, intitulată „Înţelegerea Sfintei Liturghii şi misiunea parohiei azi. Câteva provocări pentru preoţii Protopopiatului Sector 1“.

Comentarii Facebook


Știri recente