Proiect pentru copii în Turnișor I

La Centrul social-educațional de la Biserica „Sfântul Nicolae” din cartierul sibian Turnișor este implementat, în aceste zile, Proiectul „Să învățăm jucându-ne!”. Copiii participă la activități interdisciplinare cu caracter social-educativ: sesiuni de stimulare prin artă vizuală, muzică, mișcare, joc, povești, teatru, pictură și lucru manual. Proiectul se desfășoară împreună cu Școala Generală nr. 10, grădinițele nr. 20 și nr. 22, filiala Crucea Roșie – Sibiu, Fundațiile Papageno și Diakoniewerk, informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania.

„Ne propunem ca prin acest proiect să sprijinim copiii aflați în situații de risc, cu o mare nevoie de socializare. Sperăm că vom contribui la optimizarea dezvoltării personale, apropierea de viața Bisericii precum și a altor dimensiuni decât cea strict cognitivă, preponderent solicitată de activitățile didactice. Ne dorim dezvoltarea abilităților creative, de socializare, ale acestor copii, prevenirea și combaterea abandonului școlar pentru elevii care provin din familii defavorizate din parohia noastră”, a spus parohul Ciprian Creangă.

În cadrul proiectului au loc ateliere de pictură și lucru manual, menite să dezvolte abilitățile manuale și creativitatea, jocuri prin care se aduc informații din domeniul științelor naturii și al matematicii, se îmbogățește vocabularul și să dezvoltă atenția și memoria copiilor. În plus, se organizează cateheze și lecturi religioase care să aducă în viața copiilor modele demne de urmat din viețile sfinților și care să le formeze comportamentul moral.

Comentarii Facebook


Știri recente