Proiectul „Mentorat în fapte bune”, implementat de Asociația „Fapte Bune pentru Comunitate” în parteneriat cu Asociația „Vasiliada” a Mitropoliei Olteniei, a ajuns la final. Rezultatele proiectului au fost prezentate în cadrul unei întâlniri care a avut loc joi, 27 februarie. Proiectul s-a desfășurat pe o perioadă de 6 luni și a avut în vedere asistarea individuală a persoanelor cu dizabilități pentru a căuta și ocupa un loc de muncă, precum și organizarea unei campanii publice cu scopul de a reduce discriminarea persoanelor cu dizabilități pe piața forței de muncă. Beneficiarii direcți ai proiectului au fost 30 de persoane cu dizabilități din Craiova care au dorit să-și dezvolte abilitățile socio-profesionale pentru a găsi și ocupa un loc de muncă și 30 de voluntari angajați în piața muncii, capabili să transmită expertiză și abilități specifice persoanelor cu dizabilități, prin implementarea unui program structurat de mentorat.
„Proiectul a avut patru mari obiective care au contribuit la dezvoltarea abilităților socio-profesionale în vederea găsirii și ocupării unui loc de muncă pentru persoanele cu dizabilități; atragerea, motivarea și implicarea voluntarilor în ativități de susținere a persoanelor cu dizabilități; sensibilizarea angajatorilor din Craiova în vederea oferirii de locuri de muncă pentru persoanele cu dizabilități prin procesul de mediere pe piața muncii și prin activitatea de lobby și advocacy susținută de voluntari”, a declarat Viorel Popescu, coordonatorul proiectului. Astfel, proiectul a urmărit dezvoltarea abilităților socio-profesionale a 30 de persoane cu dizabilități din Craiova, prin participarea acestora la un program structurat de mentorat. Prin programul de mentorat s-a urmărit dezvoltarea încrederii în forțele proprii a persoanelor cu dizabilități, a capacităților și competențelor acestora de a căuta sau menține un loc de muncă, precum și a abilităților de relaționare cu instituții publice, ONG-uri și potențiali angajatori privați. În cadrul proiectului au fost selectate 30 de persoane cu dizabilități care au fost incluse într-un program structurat de mentorat susținut de 30 de voluntari. Fiecare beneficiar a participat la cel puțin 10 ore de mentorat.
Alte obiective importante au fost promovarea persoanelor cu dizabilități, ca persoane resursă pentru comunitate, prin organizarea unei campanii de promovare, formarea și activarea unei echipe formată din 10 voluntari și specializarea acestora în lobby și advocacy cu scopul facilitării angajării în muncă a persoanelor cu dizabilități, promovarea și recunoașterea implicării voluntarilor în activitățile de susținere a persoanelor cu dizabilități
„Pentru realizarea programului de mentorat au fost selectați 30 de voluntari, persoane angajate pe piața muncii, capabile să transmită expertiza și abilități specifice persoanelor cu dizabilități. Dintre cei 30 de voluntari au fost selectați 10, cei mai reprezentativi și mai implicați voluntari, în vederea participării la o sesiune de formare pentru a deveni promotori ai incluziunii profesionale a persoanelor cu dizabilități. Echipa de promotori s-a implicat activ în promovarea încadrării în muncă a persoanelor cu dizabilități și medierea în acest sens pe lângă companiile din Craiova”, a adăugat Viorel Popescu, coordonatorul proiectului „Mentorat în fapte bune”.
Implementarea proiectului a contribuit la promovarea si dezvoltarea voluntariatului social la nivel local. Atragerea voluntarilor și implicarea lor în proiect s-a realizat, pe de o parte printr-o abordare directă a persoanelor ce și-au manifestat interesul pentru proiect ca urmare a campaniei de promovare a proiectului, iar pe de altă parte prin prezentarea proiectului în cadrul a cel puțin 30 de companii din Craiova.
Proiectul „Mentorat în fapte bune” este unul dintre cele două proiecte câștigătoare din cadrul programului de responsabilitate socială „HEINEKEN pentru Comunități” lansat de HEINEKEN și Asociația CSR Nest în municipiul Craiova.
La finalul proiectului a fost organizată o recepție de premiere a voluntarilor, după cum ne-a transmis Gabriela Popescu – Biroul de presă al Arhiepiscopiei Craiovei.