Proiect educativ la Liceul Ortodox din Oradea

La Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea se află în derulare proiectul educativ „Bihoreni iluștri”, prin implicarea cadrelor didactice de la Catedra de istorie și discipline teologice, precum și a elevilor, informează „Ziarul Lumina”.

Proiectul urmărește promovarea și valorificarea în rândul elevilor de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” și de la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” din Oradea a patrimoniului cultural-religios și civic al orașului Oradea și al județului Bihor, patrimoniu creat de personalități ilustre ale vieții bisericești, culturale și sociale din aceste ținuturi.

Pentru cunoașterea biografiei acestor personalități sunt programate, săptămânal, pe parcursul întregului semestru, întâlniri cu elevii și cu cadrele didactice, în cadrul cărora au loc prezentări ale vieții și activității câte unui „bihorean ilustru”.

Proiectul a debutat cu prezentarea personalității episcopului Roman Ciorogariu (1852-1936) – ctitorul reînființatei Eparhii Ortodoxe Române a Oradiei și patronul spiritual al Liceului Ortodox – de către prof. dr. Elisabeta Ungur, în timp ce personalitatea episcopului dr. Vasile Coman (1912-1992) – cel care a reactivat învățământul teologic universitar orădean – a fost evocată de pr. prof. Dorel Leucea.

Seria bihorenilor iluștri a continuat cu Aurel Lazăr (1872-1930), avocatul orădean care a redactat Declarația de independență de la Oradea și care a militat pentru unirea Transilvaniei cu țara-mamă la 1918. Un invitat special la această prezentare a fost prof. univ. dr. Ion Zainea, de la Facultatea de Istorie a Universității din Oradea, care a conturat biografia lui Aurel Lazăr.

A treia etapă a proiectului s-a concentrat asupra personalității episcopului Nicolae Popoviciu (1903-1960), ierarhul martir care a avut de suferit din partea regimului comunist, suferințe care au culminat cu înlăturarea din scaunul episcopal și exilarea sa la Mănăstirea Cheia, din județul Prahova.

Vizite la muzeele reprezentative

Galeria marilor personalități bihorene va fi completată, în săptămânile următoare, cu evocarea mitropolitului Miron Romanul al Ardealului, a mitropolitului Vasile Mangra al Ardealului, precum și a lui Emanuil Gojdu, Alexandru Roman sau Miron Pompiliu.

Pe lângă aceste prezentări biografice, în cadrul proiectului mai sunt incluse vizite la diferite instituții bisericești și culturale, ce poartă emblema acestor personalități, între care Palatul episcopal și Muzeul eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Muzeul Țării Crișurilor sau Muzeul „Aurel Lazăr”, activități menite să îmbogățească atât cunoștințele, cât și sentimentul de mândrie civică locală, de prețuire a personalităților religioase, culturale și politice locale, de către elevi.

Proiectul are ca parteneri Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Universitatea din Oradea, Facultatea de Istorie, Geografie și Relații Internaționale, Departamentul de Istorie și Muzeul Țării Crișurilor.

Comentarii Facebook


Știri recente