Proiect educațional la biserica Sfântul Ilie din Cluj-Napoca

În perioada aprilie – iunie 2013, Parohia „Sfântul Ilie” din cartierul clujean Mărăști a inițiat în parteneriat cu Grădinița „Degețica”, aflată în vecinătatea bisericii parohiale, un proiect educațional intitulat „De nu veți fi ca pruncii†¦”. S-au implicat în acest proiect Prof. Daniela Marc în colaborare cu Pr. Paroh Vasile Istrate, Valeria Mihaela Gădălean – directoarea Grădiniței „Degețica” și educatoarele Eligia Herman și Mihaela Jurcan.

O implicare deosebită , în calitate de voluntari, au avut-o și grupul de tineri al Parohiei „Sfântul Ilie” care se întâlnesc în fiecare miercuri seara la biserica parohială, unde se desfășoară diverse activități catehetice, misionar-sociale și culturale, informează radiorenasterea.ro

Potrivit preotului paroh Vasile Istrate, copii au mers la biserică, au participat la Sfânta Liturghie și la slujbele oficiate aici, au fost împărtășiți cu Sfintele Taine în Postul Mare și în perioada post-pascală și au învățat rugăciuni. Au participat și la întâlniri tematice în care s-a discutat despre elementele spațiului liturgic, precum pictura bisericii, icoana, crucea ca obiect și semn. Totodată în cadrul activităților au fost citite povestiri creștine pentru copii, au fost vizionate desene animate cu tematică creștină și s-au desfășurat discuții tematice pe marginea lor. A fost vizitată și Galeria Horeb, aflată la demisolul bisericii, un spațiu gândit și pentru diverse activități cu copiii și tinerii. Copiii au primit cărți de rugăciuni și iconițe cu Sfântul Prooroc Ilie, ocrotitorul parohiei. La finalul proiectului, copiii și cei implicați au fost răsplătiți cu diplome de participare, într-o atmosferă plină de voioșie.

Părintele Vasile Istrate a explicat că prin activitățile desfășurate în cadrul acestui proiect s-a urmărit formarea virtuților creștine și cultivarea comportamentului moral-religios la copiii preșcolari.

Proiectul educașional „De nu veți fi ca pruncii†¦” a fost unul pilot, în vederea evaluării posibilităților de colaborare în viitor, între Biserică – grădiniță – părinți, cu scopul de a contribui cât mai eficient la educarea copiilor prin promovarea valorilor morale ortodoxe, a principiilor evanghelice și a tradițiilor românești, urmărind în același timp și „reînduhovnicirea părinților prin copii”, apropierea copiilor de Biserică și întărirea lor prin împărtășirea cu Sfintele Taine.

Comentarii Facebook


Știri recente