Proiect de sculptură și pictură religioasă la Brașov

De câțiva ani, în Parohia Carpați din Brașov se derulează un amplu proiect destinat copiilor ce îndrăgesc artele picturii și sculpturii religioase. Săptămânal, au loc în parohie ateliere de lucru, iar periodic sunt expuse obiectele realizate de copii, pentru a fi admirate și apreciate. În fiecare vară, copiii sunt răsplătiți cu o excursie în Sălaj și Maramureș, dar și cu o tabără de creație la Sâmbăta de Sus, după cum informează Ziarul Lumina.

Să aflăm mai întâi câteva lucruri despre locul unde copiii pătrund tainele artelor sacre. Parohia Carpați a fost înființată în 2005, când preotul paroh Tudor Sicoe a venit în acest cartier al orașului de sub Tâmpa și a amenajat un spațiu liturgic într-o fostă cantină. În 2008, proprietarul cantinei a fost nevoit să demoleze clădirea. Cu sprijinul autorităților locale, parohia brașoveană a primit un teren pentru zidirea unui lăcaș de cult, iar pe 5 noiembrie 2008, Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a așezat piatra de temelie pentru viitoarea biserică a parohiei. În luna decembrie a aceluiași an, în patru zile a fost construit un paraclis de lemn, în care s-au oficiat slujbe religioase timp de patru ani. În mai 2010 au început și lucrările de zidire la biserica mare. În 2012, înainte de Crăciun, demisolul bisericii a fost finalizat și imediat s-a amenajat aici o capelă pentru oficierea slujbelor religioase. „În fiecare an am lucrat cam 5-6 luni și am realizat acest proiect până în acest stadiu cu sprijinul credincioșilor în mod special, dar și al altor binefăcători, a unor oameni jertfelnici. Am fost sprijiniți, după măsura posibilităților și de autoritățile locale”, ne-a spus preotul paroh Tudor Sicoe. Sfințirea capelei din demisol, cu hramurile „Nașterea Maicii Domnului” și „Sfântul Ierarh Nicolae”, a avut loc pe 21 aprilie 2013.

La nici un an de la înființarea parohiei, un proiect ce vizează copiii din cartierul brașovean avea să prindă contur. În 2006, prin strădaniile preotului Tudor Sicoe și ale profesorilor Nicoleta și Sorin Suciu, s-a constituit un grup de lucru format din 60 de copii, dornici să-și petreacă altfel timpul liber. De vârste diferite, cu aptitudini felurite, copii învață la atelierele ținute în parohie să picteze icoane pe sticlă, pe lemn, pe piatră, să sculpteze cruci și alte obiecte religioase.

Împărțiți în patru grupe, timp de două zile pe săptămână, copiii își cultivă talentul cu multă dragoste și răbdare. Pe timpul verii, când vremea e frumoasă, atelierele au loc în aer liber și în acele zile se nasc adevărate opere de sculptură religioasă.

„Ne bucurăm c-avem posibilitatea să zidim un lăcaș de cult în parohia noastră, dar în același timp ne ocupăm și de partea spirituală, misionară a activității noastre pastorale, de altfel foarte importantă în comunitate. Lucrăm cu credincioșii de toate vârstele, cu cei în vârstă, cu familiile, dar mai ales cu copiii, prin acest proiect drag nouă, tuturor”, ne-a mai spus părintele Sicoe.

Expoziții și premii

Truda copiilor din parohia brașoveană a fost mereu apreciată de comunitate și de toți cei care au admirat operele lor. Câteva dintre icoanele pe sticlă realizate de copii au fost chiar premiate la Patriarhia Română, în cadrul unor concursuri naționale de creație. Apoi, nu a existat an în care copiii să nu-și expună lucrările la Sibiu și la Brașov. „Pe lângă activitățile acestea prin care am adus copiii la biserică și prin care aceștia și-au găsit un rol în biserica noastră, unde se simt foarte bine, am reușit să lucrăm cu ei și partea de formare spirituală. Am găsit sprijin din partea părinților, pentru c-au înțeles foarte bine rolul educației religioase în viața copiilor. Această lucrare este felul lor de a predica, de a-L vesti pe Domnul”, ne-a mai spus părintele Sicoe.

Fiecare expoziție a avut o linie clară. Copiii au arătat legătura cu trecutul prin obiecte inspirate din vechile biserici de lemn, prin icoanele pe sticlă, dar au și evidențiat „Biserica din noi”, frumusețea duhovnicească a unui suflet tânăr. La câteva dintre expoziții, o secțiune s-a intitulat „Biserica agresată” și aducea vizitatorilor imagini fotografice cu lăcașuri de cult înghesuite printre blocuri.

„O alternativă fericită de comunicare”

Inspirația și modelele pentru sculpturi și picturi vin din excursiile anuale organizate în Sălaj și Maramureș, tărâmuri presărate de vechi biserici din lemn. Excursia poartă numele „Un drum al icoanei”. Cu o tenacitate remarcabilă, copiii urmăresc fiecare detaliu al bisericilor de lemn, de pe modelele acestora, pe care le transpun mai apoi în sculpturi și picturi în miniatură. În acest an, copiii au văzut 15 biserici de lemn din Sălaj și au adunat sute de modele pentru creațiile lor.

La Crăciun și la Paști, copiii pregătesc colinde, se îmbracă în costume populare și vin la biserică pentru a-i încânta pe credincioși. Cu o săptămână înainte de Crăciun, copilașii colindă instituțiile cele mai importante din oraș. De Sfintele Paști, se organizează o procesiune prin parohie, urmată de un program duhovnicesc. „Acest grup a însemnat o alternativă fericită de comunicare pentru copii, un altfel de mediu, care le prinde mult mai bine și pe care îl doresc din tot sufletul”, explică părintele Sicoe.

Taberele de la Sâmbăta de Sus

De la început, proiectul parohiei a avut în fiecare an ca punct culminant o tabără de creație la Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus. Cu sprijinul obștii monahale, cu binecuvântarea IPS Mitropolit Laurențiu, aproximativ 30 de copii petrec aici 10 zile de neuitat. La prima tabără, din 2006, s-au lucrat icoană pe sticlă și pe piatră. În 2010, s-a realizat în miniatură bisericuța din lemn din Orțîța, județul Sălaj. Macheta este expusă acum în paraclisul de lemn al parohiei. În 2012 s-a început un proiect de sculptură a unor portale de biserici de lemn, iar în această vară s-a realizat o parte din portalul bisericii de lemn din Orțîța, județul Sălaj, la dimensiuni reale.

Pe lângă aceste activități, copiii merg zilnic la slujbe, ajută monahii la treburile gospodărești și vizitează împrejurimile.

La ateliere și în tabere, profesorii Nicoleta și Sorin Suciu își pun amprenta asupra formării micilor artiști. Deși este inginer de profesie și lucrează în industria constructoare de mașini, Sorin Suciu este legat de astfel de proiecte și se implică cu un entuziasm remarcabil.

„De câțiva ani avem un proiect de sculptură cu cei mai avansați dintre copii, intitulat «Ușile Împărăției». Este vorba despre realizarea unor portale ale unor biserici de lemn din Transilvania. Cu cei începători am lucrat cruci de lemn, după modele de la Muzeul Țăranului Român. Ne dorim să revigorăm arta lemnului și să aducem la nivel național o mișcare de redescoperire a acesteia. Nu dorim neapărat să facem artă de dragul artei, ci dorim să atragem astfel cât mai mulți tineri spre Biserică”, ne-a spus Sorin Suciu.

Comentarii Facebook


Știri recente