La Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va sluji împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, la Catedrala Patriarhală.
Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Apostol Andrei din Galați împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor,Preasfinţitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor,Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, și cu Preasfinţitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.
Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, va sluji la Catedrala Mitropolitană din Sibiu împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, și cu Preasfinţitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.
Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, va sluji în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca.
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, va sluji în Parohia Cenad, Protopopiatul Sânicolau.
Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, va sluji în Biserica Soborul Maicii Domnului şi Sfântul Ilie din Limours, Franța.
Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, va sluji în Catedrala Mitropolitană din Nürnberg, Germania.
Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji la Mănăstirea Peștera Sfântul Apostol Andrei din judeţul Constanța, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, și cu Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului.
Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sluji la Paraclisul Căminului de bătrâni Sfântul Andrei din Fălticeni.
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, va sluji la Schitul Sfântul Andrei-Podei, judeţul Bacău.
Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, va sluji la Catedrala Arhiepiscopală din Arad.
Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi, va sluji în Parohia Sfântul Andrei, Calgary, Canada.
Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va efectua vizite pastorale în eparhie.
Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, va sluji la Catedrala Episcopală Învierea Domnului și Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei, din Oradea.
Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, va sluji la Biserica Sfântul Gheorghe din Giurgiu.
Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaților, va sluji în Parohia Pereţu, Protoieria Caracal, judeţul Olt.
Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, va sluji în Paraclisul Sfântul Evanghelist Luca de la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului.
Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, va sluji în Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria.
Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, va sluji în Paraclisul Adormirea Maicii Domnului de la Sediul Eparhial din Roma, Italia.
Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, va sluji la Paraclisul Sfântul Apostol Andrei de la Centrul Episcopal din Stockholm, Suedia.
Preasfinţitul Părinte Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande, va sluji în Parohia Sfântul Apostol Andrei din orașul Newcastle, Australia.
Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, va sluji în Parohia Sfântul Apostol Andrei – Parva, Protopopiatul Sector 6 Capitală.
Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, va sluji la Mănăstirea Săraca, judeţul Timiș.
Preasfinţitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, va sluji în Parohia Sfântul Iosif din Bordeaux, Franţa.
Preasfinţitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, va sluji la Capela Sfântul Siluan din München, Germania.
Preasfinţitul Părinte Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi, va sluji în Parohia Sfântul Andrei, Mississauga,Canada.
Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, va sluji la Schitul cu hramul Sfântul Gheorghe din orașul Borșa, Protopopiatul Vișeu.
Preasfinţitul Părinte Ignatie Mureșanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, va sluji în Paraclisul Centrului Misionar Sfântul Ioan Botezătorul din Dublin, Irlanda.