Programul Introducere in Teologia Ortodoxă organizat de Centrul „Dumitru Stăniloae”, din Paris

Zilele acestea, pana la 1 martie 2014, are loc înscrierea in programul de Introducere in Teologia Ortodoxa organizat de Centrul „Dumitru Stăniloae”, din Paris, al Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale și Meridionale, după cum ne-a transmis George Vâlcu. Acesta se va desfășura in perioada martie-iunie 2014 si consta intr-o serie de cursuri online, adresându-se tuturor acelora care, din diferite motive, nu au avut pana acum posibilitatea de a se angaja intr-un studiu sistematic al credinței ortodoxe. Cursurile se vor preda seara, de doua ori pe saptămană, prin intermediul unei platforme online ce permite un nivel ridicat de interacțiune intre studenți si profesori. Corpul de profesori asociați Centrului include unele dintre cele mai mari nume ale teologiei ortodoxe romanești.

Inaugurat în iulie 2009, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Centrul „Dumitru Stăniloae” este organizat in doua sectiuni, in functie de limba de predare, si are ca obiectiv activitatea de cercetare și studiul academic în domeniile teologie, religie și cultură. Telul imediat al proiectelor CDS Paris este formarea permanentă a clericilor din eparhiile mitropoliei, precum și formarea cateheților și a laicilor doritori de a ajuta Biserica în desfășurarea lucrării ei pastoral-misionare.

Centrul are, de asemenea, ca scop elaborarea și implementarea de proiecte editoriale, care să faciliteze cunoașterea operei teologice a părintelui Dumitru Stăniloae, în special, precum și a spiritualității ortodoxe în general. În fine, CDS Paris își propune desfășurarea unor proiecte de cercetare în teologie și antropologie ortodoxă, precum și o reflecție asupra problemelor contemporane din domeniul moral, etic, bioetic și ecologic.

Pentru realizarea tuturor acestora, Centrul organizează Universitatea de Vară a Mitropoliei, iar în timpul anului, cursuri de inițiere și perfecționare, seminarii, conferințe, colocvii și pelerinaje.

Pe langă programul de Introducere in Teologia Ortodoxa, CDS Paris va organiza, anul acesta, si patru module tematice, serii a câte 4-6 întâlniri grupate de-a lungul a aproximativ două săptămâni și orientate asupra unor teme de actualitate cu relevanță deosebită pentru desfășurarea lucrării pastorale și misionare a Bisericii Ortodoxe în societatea contemporană. Primul dintre acestea, care va fi lansat în data de 27 februarie, va aborda relatia dintre teologie si psihologie, mai ales in cadrul Sfintei Taine a Spovedaniei. Duhovnici, profesori de teologie si psihologi vor creiona puntile de legatura, oportunitatile, dar si punctele nevralnice ale unei astfel de abordari interdisciplinare a lucrarii pastorale. Fiecare prelegere va fi urmata de o sesiune de intrebari si raspunsuri live, iar fiecare modul se incheie cu o „masa rotunda” online, la care iau parte toti profesorii si studentii inscrisi in program.

Mai multe detalii despre programele de studiu organizate de CDS Paris, precum si despre modalitatile de inscriere, pot fi gasite pe situl institutiei – www.teologie.eu.

Comentarii Facebook


Știri recente