Programul evenimentului Cinstire Sfinților Martiri Brâncoveni

Sâmbătă și duminică, credincioșii din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei vor avea ocazia să cinstească moaștele Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu, care vor fi aduse în pelerinaj de la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din Capitală, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Programul evenimentelor de cinstire a Sfinților Martiri Brâncoveni și de comemorare a moștenirii lor culturale și bisericești va începe vineri, 19 septembrie, cu Simpozionul omagial „Cinstirea Sfinților Martiri Brâncoveni”, care va avea loc la Sala Mare a Consiliului Județean Buzău. La simpozion vor conferenția academicieni, profesori universitari, oameni de cultură, monahi, invitați din țară și străinătate.

SMBĂTĂ, 20 SEPTEMBRIE

09:00 Primirea Icoanei Maicii Domnului Hodighitria de la Mănăstirea Dălhăuți la Catedrala arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” și așezarea ei spre închinare în aghiazmatarul de lângă catedrală

10:00 Întâmpinarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel care aduce moaștele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu la Catedrala arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” și așezarea acestora spre închinare în aghiazmatarul de lângă catedrală

10:15 Slujba doxologiei și cuvântul de întâmpinare al Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei

10.40 Cuvântul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel

11:00 Paraclisul Sfinților Martiri Brâncoveni în Catedrala arhiepiscopală „Înălțarea Domnului”, cu participarea grupului psaltic „Sfântul Ioan Damaschin”, dirijat de Arhidiaconul Alexandru Bârsan

11:30 Pelerinaj la ctitoriile brâncovenești din Eparhie: biserica „Adormirea Maicii Domnului” de la fosta Mănăstire Bordești, pictură de Pârvu Mutu, biserica fostei Mănăstiri „Adormirea Maicii Domnului” de la Râmnicu Sărat, ctitoria Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu și a Spătarului Mihail Cantacuzino, pictură de Constantinos, Ioachimos și Pârvu Mutu, biserica „Înălțarea Domnului” de la fosta Mănăstire Băbeni, pictură de Ioachimos și biserica „Soborul Sfinților Voievozi Mihail și Gavriil” de la Schitul Sfinții Arhangheli Berca – pictură de Pârvu Mutu. Participanții la pelerinaj sunt conferențiarii și invitații care nu vor participa la sfințirea Palatului Brâncovenesc-Reședință Arhiepiscopală.

12:30 Sfințirea Palatului brâncovenesc – Reședința arhiepiscopală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în prezența ierarhilor invitați, a membrilor Permanenței și a autorităților de stat

20:00 Slujba Privegherii – Vecernia mare, Litie, Utrenie – în cinstea Sfinților Martiri Brâncoveni în Catedrala arhiepiscopală „Înălțarea Domnului”

DUMINICĂ, 21 SEPTEMBRIE

08:00 Acatistul Sfinților Martiri Brâncoveni în Catedrala arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” și ceasurile

09:00 Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală „Înălțarea Domnului”, cu participarea Coralei „Neagu Ionescu”, dirijată de Dl Gianin Oprea

18:00 Concert de muzică bizantină susținut de protopsaltul Arhimandrit Nikodimos Kabarnos de la Arhiepiscopia Athenei și Corul bizantin „Sfântul Ioan Damaschin” al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, dirijat de Arhidiaconul Alexandru Bârsan

21:00 Slujba de mulțumire pentru prezența moaștelor Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu și a Icoanei Maicii Domnului „Hodighitria” de la Mănăstirea Dălhăuți la Catedrala arhiepiscopală „Înălțarea Domnului”

LUNI, 22 SEPTEMBRIE

08:00 Slujba de sfințire a bisericii mari de la Mănăstirea Brazi, cu hramurile „Pogorârea Sfântului Duh” și „Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi”, cu participarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a Preasfințitului Părinte Corneliu, Episcopul Hușilor, a Preasfințitului Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, a Preasfințitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a Preasfințitului Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a Preasfințitului Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, și a Preasfințitului Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, în prezența moaștelor Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu și ale Sfântului Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, Mitropolitul Moldovei.

09.30 Sfânta Liturghie arhierească săvârșită în biserica mare a Mănăstirii Brazi.

Comentarii Facebook


Știri recente