Program de combaterea violenței în școli susținut de Arhiepiscopia Sibiului

Departamentul Social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, prin consilierul social pr. Nicolae Rusu și asistentul social Tudor Costea, a organizat vineri, 1 februarie, un program de combatere a violenței în rândul elevilor de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Nr. 2 și de la Centrul de Intervenție Timpuri și Consiliere pentru Deficiențe de Auz din Sibiu, informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania.

Vizita a fost completată și de acțiunea Inspectoratului de Poliție Sibiu de informare și educare a elevilor sibieni asupra violenței din școli, iar campania desfășurată de reprezentanții Arhiepiscopiei Sibiului a fost numită „Spune nu violenței în școli!”. Programul a început cu o slujbă de binecuvântare, oficiată de pr. Nicolae Rusu și interpretată în limbajul mimico-gestual de pr. Marian Vlăduț, preotul comunității sibienilor cu deficiențe de auz. După slujba religioasă, pr. Rusu le-a vorbit copiilor despre efectele negative pe care le aduce violența și i-a îndemnat să urmeze îndrumările dascălilor și părinților și să se roage în fiecare zi.

„Trebuie să aveți un comportament cuviincios, de buni creștini, să nu fiți invidioși, iar apoi veți deveni elevi buni și credincioși buni ai Bisericii noastre. Veți aduce bucurie prin acestea familiei, Bisericii și Mântuitorului Iisus Hristos, Care a iubit și ocrotește mereu pe copii”, a spus pr. Rusu.

După acest cuvânt de învățătură, copiii au primit dulciuri și iconițe, iar părintele consilier Nicolae Rusu le-a transmis binecuvântarea Înalt Preasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Această campanie desfășurată de Arhiepiscopia Sibiului a fost întâmpinată cu entuziasm de conducerea și cadrele didactice ale celor două instituții.

Comentarii Facebook


Știri recente