Prof. Adriana Căruntu, coordonatoarea Centrului de îngrijiri paliative „Sf. Nectarie Taumaturgul” al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a prezentat miercuri, la Simpozionul Internațional de Teologie „Pastorația persoanelor vârstnice – realitate și responsabilitate”, un referat în care prezintă mărturia unui pacient. Acesta explică cea mai mare provocare pentru el: boala în singurătate.
„Provocările în îngrijirea paliativă a persoanelor vârstnice sunt multiple, în continuă schimbare, iar necesitatea de a găsi soluții, de a răspunde prompt nevoilor acestora poate fi realizată prin implicarea activă a membrilor din comunitate, analiza anuală a situației persoanelor vârstnice, raportarea dificultăților apărute, identificarea de proiecte de finanțare, cooperarea la nivel național și internațional în acest domeniu”, concluzionează prof. Adriana Căruntu.
„Dintre toate provocările, trebuie să reținem că singurătatea vârstnicilor care au nevoie de îngrijiri paliative afectează un bolnav din toate punctele de vedere: fizic, psihic, social, spiritual și la nivel emoțional.”
De asemenea, coordonatoarea Centrului de îngrijiri paliative al Arhiepiscopiei Bucureștilor a amintit cuvintele lui Cicely Saunders, fondatoarea St Christopher’s Hospice din Marea Britanie scria: „Contezi pentru că ești tu și contezi până în ultimul moment al vieții tale. Vom face tot ce putem nu numai pentru a vă ajuta să muriți în pace, ci și pentru a trăi până când veți muri”.
Redăm în continuare mărturia unul pacient al Centrului de îngrijiri paliative „Sf. Nectarie Taumaturgul” al Arhiepiscopiei Bucureștilor, prezentată de prof. Adriana Căruntu la simpozionul dedicat pastorației vârstnicilor.
Mihai G.: „Singurătatea m-a afectat cel mai mult”
Mă numesc Mihai G., sunt o persoană vârstnică și am fost diagnosticat cu cancer în anul 2023, în acel moment viața mea s-a schimbat în totalitate.
Am abdomenul umflat foarte tare, nu mă mai pot apleca nici cât să îmi pun ciorapii în picioare. Deplasarea mea este dificilă, iar pentru igiena zilnică am nevoie de ajutor pentru că nu mai pot să mă descurc singur. Dacă aveam nevoie să merg până la toaletă cădeam și apoi mă târam pe jos deoarece nu mai era nimeni în locuință să mă ajute.
De când sunt bolnav, a început să îmi fie frică să cobor scările sau să le urc. Este o teamă nedefinită de când am avut tensiunea 6 – 6,5.
De atunci nu am mai putut să merg la biserică și să mă rog, iar acest lucru l-am resimțit ca pe o mare pierdere sufletească.
Înainte de a afla de această boală am avut mai multe pierderi în familie, moartea tatălui meu, divorțul de soție, în urma cărora am resimțit o greutate sufletească foarte mare.
Singurătatea am simțit că mă ucide sufletește. Nu mai mâncam, nu mai aveam poftă de mâncare, iar de făcut curățenie în locuință nu mai putea fi vorba, deoarece mă simțeam fără vlagă.
Realizezi că nu mai ai prieteni
În acele momente realizezi că nu mai ai prieteni, te simți practic ca o legumă, ieșeau cu mine prietenii doar când aveau ei timp. Te simți abandonat de oameni și îți rămâne numai Dumnezeu.
Starea de sănătate se înrăutățește când ești bolnav și singur. În spitalele unde am fost internat, ceilalți pacienți aveau membrii din familie care îi vizitau, eu eram singurul la care nu venea nimeni. De când sunt bolnav, veniturile mele obținute nu au cum să îmi ajungă pentru hrană, întreținere și medicamente, acest lucru este dureros, simți cum te apucă disperarea și în timp ajungi la incapacitate de plată.
Au existat oameni care m-au ajutat uneori, dar au spus că nu pot continua. Mi se făcea foame și sunam să fiu ajutat, dar simțeam din răspunsurile primite că nu doresc să mă ajute. Problema să mănânci sănătos nici nu putea fi adusă în discuție. Îmi făcea un prieten când avea timp o oală de ciorbă, o punea în porții pentru o zi în congelator și îmi luam câte una când îmi era foame.
De-a lungul vieții am ajutat mulți oameni și acum observ că pe mine nu mă mai poate ajuta nimeni. Chiar prietenul meu cel mai apropiat a declarat că s-ar putea să nu mai vină.
Tehnologia digitală știu să o folosesc, dar în situația în care sunt bolnav și slăbit o pot folosi mai puțin.
Am simțit nevoia unui sprijin
Am simțit nevoia unui sprijin, a unui serviciu specializat care să mă ajute în toate nevoile mele. Din punct de vedere spiritual, faptul că m-am rugat acasă, am citit rugăciuni și mă rugam în gând a fost un sprijin important rugăciunea, altfel aș fi decăzut din punct de vedere fizic și psihic mult mai mult.
Dintre toate provocările unei persoane vârstnice care are nevoie de îngrijiri paliative, cea mai mare este singurătatea, deoarece ea m-a afectat cel mai mult.
Mi-aș fi dorit să am lângă mine soția și băieții, care reprezintă foarte mult pentru mine, m-ar fi ajutat să trec altfel prin boală. Dragostea familiei poată să aducă alinare și tot sprijinul de care un bolnav are nevoie.
Când ești bolnav și singur, dacă nu ai hrană sau este adusă târziu, fiind necorespunzătoare, simți un gol în tine, dar și înrăutățirea stării de sănătate.
În situația apariției unei inundații în casă, a unei probleme tehnice sau la rețeaua electrică, viața mea, dar și a celor care locuiesc lângă mine în alte apartamente ar fi în pericol.
Lipsa banilor, sărăcia îți afectează calitatea vieții și îți poate înrăutăți starea de sănătate. Iar umilința din partea prietenilor reprezintă o rană sufletească mare, care determină o stare de rău din punct de vedere fizic și psihic, care te afectează emoțional.
În toate spitalele în care am fost internat până să vin la Centrul de Îngrijiri Paliative Sf. Nectarie am simțit că sunt foarte importante abilitățile de comunicare cu bolnavii ale personalului, acest lucru îți conferă un sentiment de siguranță și încredere pentru a exprima deschis toate nevoile pe care le ai în prezent.
Activitatea în domeniul paliației se desfășoară în Arhiepiscopia Bucureștilor încă din 2006. Anul 2012 a fost momentul profesionalizării acestei activități, cu sprijinul Ambasadei Elveției, care a finanțat, printr-un proiect din 2008, construirea unui nou sediu pentru Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Acesta este singurul spital privat din Capitală care aparține Bisericii. În ultimii 10 ani, a oferit îngrijiri pentru aproximativ 4000 de pacienți, majoritatea oncologici.
Vezi și:
Foto credit: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews
