Produs filatelic dedicat canonizării Sfântului Neofit Cretanul

Cu prilejul proclamării canonizării de săptămâna trecută, a Sfântului Neofit Cretanul, Romfilatelia a realizat un produs filatelic special ce marchează totodată împlinirea a 270 de ani de la trecerea la cele veșnice a ierarhului.

Produsul este un plic cu timbru. Plicul reproduce un portret în ulei al Mitropolitului Neofit Cretanul, din patrimoniul Reședinței Patriarhale, semnată de pictorul Vasile Rudeanu. Pe timbrul din plic este reprezentată icoana de canonizare a Sfântului Neofit realizată de pictorul Răzvan Bădescu.

Cu acest prilej, Romfilatelia subliniază calitatea sa de „partener instituțional tradițional al Patriarhiei Române” și precizează că va continua „misiunea sa de promotor al valorilor naționale, între care, cele spirituale au loc special”.

Sf. Ier. Martir Neofit Cretanul

Sfântul Neofit s-a născut în insula Creta pe la anul 1690. Crescut în dreapta credință, și-a îndreptat pașii din tinerețe spre viața monahală, în care a sporit duhovnicește. Totodată a învățat tainele teologiei și științele vremii, ajungând el însuși un călugăr învățat și virtuos, pentru care a fost hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah.

A fost chemat în Țara Românească de către domnitorul Constantin Mavrocordat (în a treia domnie: 1735-1741), spre a fi dascălul copiilor săi. În ianuarie 1737 a fost hirotonit mitropolit titular (onorific) al Mirelor Lichiei, iar, după un an, „cu sfatul a toată cinstita boierime și a tot clerul bisericesc”, a fost ales mitropolit al Țării Românești.

Mâniat de purtarea Mitropolitului, Matei Ghica a poruncit în ascuns ca acesta să fie otrăvit, încât, la scurt timp, în data de 16 iunie 1753, Mitropolitul Neofit a trecut la Domnul, ca un Ierarh Martir, după aproape 15 ani de păstorire, fiind înmormântat lângă Catedrala mitropolitană din București.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea ierarhului martir Neofit Cretanul în ședința din 28 octombrie 2022, cu data de sărbătorire în 16 iunie.

Foto credit: Romfilatelia

Comentarii Facebook


Știri recente