La Mănăstirea Vasiova a avut loc duminică, 20 iulie 2025, proclamarea locală a canonizării Sfântului Calistrat de la Timișeni și Vasiova.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu


Clericii Protopopiatului Lazio I din Italia s-au reunit marți pentru prima dată în Malta pentru ședința administrativă și pastorală, unde au fost evidențiate familia creștină și provocările actuale. Întâlnirea a avut loc la Parohia „Nașterea…
În Duminica Pogorârii Sfântului Duh, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, a botezat la Kalmar, în Suedia, șase tineri cu vârste între 13 și 33 de ani și o doamnă în vârstă de 50…
Parohia „Sfântul Elefterie” – Nou din Capitală organizează duminică, în cadrul evenimentului Bazar de Cotroceni, campania de donații „Cutia cu Bucurie” pentru copiii vulnerabili, potrivit B365.ro. Campania se va desfășura în curtea bisericii. Potrivit organizatorilor,…
Lăcașul de cult al comunității românești din Moncalieri, Italia, a fost sfințit marți în prezența a numeroși credincioși, clerici și reprezentanți ai autorităților române și italiene. Slujba de sfințire a fost oficiată de Mitropoliții Iosif…
Soțiile preoților au fost invitate, în mod excepțional, la Conferința de primăvară a preoților din Episcopia Sălajului, desfășurată săptămâna trecută la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău. Decizia a fost luată în contextul Anului omagial…