Proclamarea Evangheliei prin Liturghie și Filantropie

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul României, la cea de-a XIII-a Adunare Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor Catolici, Vatican, 7-28 octombrie 2012:

Tema celei de a XIII-a adunări a Sinodului Episcopilor Catolici din întreaga lume referitoare la evanghelizare îi privește pe toți cei care poartă numele lui Hristos (cf. Faptele Apostolilor 2, 38), deoarece evanghelizarea și transmiterea credinței constituie deodată o vocație și o îndatorire pentru Biserică și pentru fiecare creștin în parte.

Lumea secularizată și descreștinată în care trăim astăzi are nevoie de apostoli sau misionari precum odinioară Apostolii Domnului Hristos și Sfinții Părinți ai Bisericii. Iar primii care sunt chemați să cultive intens zelul apostolic pentru evanghelizare suntem noi episcopii Bisericii lui Hristos, împreună cu tot clerul și cu toți laicii credincioși.

Viața liturgică profundă este sursa principală a înnoirii lucrării de evanghelizare. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie euharistică este deodată sursă și spațiu de proclamare a Evangheliei lui Hristos.

Întâlnirea cu Hristos în Sfânta Liturghie euharistică este sursă de lumină pentru a proclama iubirea Lui filantropică și a promova opera de caritate a Bisericii. Cu alte cuvinte, viața spirituală trebuie să fie sursa principală pentru acțiunea socială, încât această acțiune să nu se reducă la o etică umanistă secularizată. În mod deosebit, familiile creștine, parohiile și mănăstirile care se roagă intens și în același timp dezvoltă opera de caritate sunt surse de speranță și de înnoire pentru evanghelizare. Dacă suferința, sărăcia, singurătatea și nedreptatea socială devin adesea surse de disperare și violență, rugăciunea personală sau comunitară și opera socială creștină devin surse de speranță, pace, solidaritate și sfințenie. Iar sfințenia este antidotul secularizării.

Considerăm, așadar, că legătura permanentă dintre Liturghie și Filantropie (Caritate), ca notă esențială a Sfintei Tradiții apostolice, ne ajută mult în evanghelizarea generației actuale, mai ales când folosim și mijloace catehetice, pastorale și misionare adaptate la timpul de azi.

Dorim Sanctității Voastre, Eminențelor și Excelențelor voastre, precum și tuturor participanților la lucrările acestui Sinod, mult ajutor de la Domnul Iisus Hristos pentru noua lucrare de evanghelizare a societății umane de azi.

Cu deosebită stimă și dragoste în Hristos Domnul,

†DANIEL

Patriarhul României

Comentarii Facebook


Știri recente