Procesiune la Curtea de Argeș

Mii de credincioși din cuprinsul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului au participat în această după-amiază la procesiunea Sfinții Argeșului și Muscelului. Pentru prima dată în istoria Eparhiei, moaștele Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel au fost aduse în municipiul Curtea de Argeș. Aceastea au fost purtate de preoții argeșeni și de personalul monahal împreună cu moaștele Sfintei Mucenițe Filoteia, care au fost scoase din Paraclisul Arhiepiscopal.

Evenimentul a stat sub semnul unicității, procesiunea fiind condusă pentru prima dată de fanfara militară care a prezentat un program adecvat momentului.

După o distanță parcursă de aproximativ un kilometru, procesiunea s-a oprit la Biserica Domnească, locul de rugăciune al Sfântului Mitropolit Iachint de Vicina.

În acest loc, pe o scenă special amenajată, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a oficiat Acatistul Sfântului Neagoe Vodă Basarab, potrivit eparhiaargesului.ro.

În cuvântul de învățătură rostit în fața miilor de pelerini veniți la Curtea de Argeș, Înaltpreasfinția Sa a amintit de Sfinții Argeșului și Muscelului, precizând că toate aceste evenimente organizate cu ocazia cinstirii Sfântului Neagoe Vodă Basarab au menirea să ne apropie pe toți de Dumnezeu, cel care a revărsat asupra Argeșului foarte multe daruri. În acest sens o contribuție deosebită au avut sfinții locali ai Eparhiei noastre care mijlocesc permanent, ducând ca o ofrandă rugăciunile tuturor creștilor înaintea Bunului Dumnezeu.

Din fața Bisericii Domnești procesiunea s-a întors pe aceiași cale către Catedrala Arhiepiscopală, ctitoria domnitorului Sfânt Neagoe Vodă Basarab.

Chiriarhul Eparhiei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat în acest loc slujba Vecerniei unită cu Litia, slujba Utreniei și Acatistele Sfinților cinstiți în aceste zile.

După orele 19.00, credincioșii prezenți la această sfântă procesiune au avut ocazia să se închine la moaștele celor doi sfinți, și să sărute icoana domnitorului sfânt împodobită în mod deosebit pentru acest eveniment.

Foto: Arhivă

Comentarii Facebook


Știri recente