Procesiune cu moaștele Sfântului Eustație, în Capitală

Credincioșii Parohiei bucureștene „Iancu Vechi – Mătăsari” au participat vineri seară, 19 septembrie 2014, la procesiunea cu moaștele sfinților ocrotitori: Sfântul Mare Mucenic Eustație, soția sa Teopista și fiii lor, Agapie și Teopist. În ajunul hramului locașului de cult, un sobor de preoți aflați sub protia Părintelui vicar eparhial lect. dr. Mihai Aurel – delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a oficiat taina Sfântului Maslu și slujba Vecerniei. Din soborul slujitor au făcut parte: Părintele Constantin Stoica – Consilier Patriarhal și Parohul Bisericii Iancu Vechi – Mătăsari, Părintele Nicolae Dascălu – Consilier Patriarhal, Părintele Costin Spiridon – Consilier Patriarhal, Părintele Ciprian Apetrei – Consilier Patriarhal, Părintele Ioan Popescu – Protopop al Protopopiatului Sectorului 2 Capitală, Părintele Alexandru Mortici – inspector în cadrul Sectorului relații bisericești și interreligioase al Patriarhiei Române, Părintele Gheorghe Dogaru – Inspector școlar la disciplina Religie – București, Părintele Nicolae Vladu – secretarul Protoieriei Sectorului 2 Capitală, Părintele asist. univ. dr. Alexandru Dumitrescu – Parohul Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Popan Nan, Părintele Marian Constantinescu – Parohul Bisericii Sfântul Pantelimon, Părintele Mihai Iordache – Parohul Bisericii Olari, Părintele Nicolae Ionașcu – slujitor la Parohia Oborul Nou, precum și Părintele Lazăr Laurențiu, Părintele Eugen Bruno și Părintele Cojocaru David – slujitori la Parohia Iancu Nou – Bălăneanu.

În continuare, racla în care sunt păstrate cinstitele moaște a fost purtată în procesiune pe traseul: bulevardul Pache Protopopescu, Piața Iancului, strada Zarandului, strada Sachelarie Visarion, strada soldat Elev Ștefănescu, strada Avrig, bulevardul Ferdinand, șoseaua Mihai Bravu, bulevardul Pache Protopopescu.

La procesiune au participat preoți din parohiile învecinate, dar și mulți credincioși.

Potrivit documentelor din arhiva parohiei, moaștele sfinților mucenici au fost aduse la biserica „Iancu Vechi – Mătăsari” în anul 1840.

Comentarii Facebook


Știri recente