Procesiune cu moaștele Sf. Grigorie de Nyssa la Biserica Domnița Bălașa

La biserica Domnița Bălașa din Capitală va avea loc, in această seară, o procesiune cu moaștele Sfântului Ierarh Grigorie de Nyssa, sărbătorit joi, 10 ianuarie 2013, de credincioșii ortodocși. Racla cu Sfintele Relicve va fi purtată în jurul bisericii imediat după slujba Vecerniei unită cu Litia care va fi oficiată de la ora 18:00.

Mâine, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată de Preasfințitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar Patriarhal, potrivit Radio TRINITAS.

Sfântul Grigorie de Nyssa, fratele Sfântului Vasile cel Mare a trăit în secolul al 4-lea, în Cezareea Capadociei și a fost un luptător înfocat împotriva ereziilor vremii.

„Deși nu s-a remarcat ca un bun administrator în eparhia pe care a condus-o așa cum a fost fratele său, Sfântul Vasile cel Mare, a rămas în istoria Bisericii noastre ca un mare gânditor întru cele ale teologiei, lăsând lucrări remarcabile și pentru care Biserica l-a trecut în ceata sfinților, pentru că a fost un apărător al dreptei credințe, într-un context politic și religios foarte greu pentru Biserica noastră în secolul al IV-lea”, a spus Preasfințitul Părinte Ciprian CâmpineanulEpiscop – vicar patriarhal.

Moaștele Sfântului Ierarh Grigorie au fost aduse la biserica „Domnița Bălașa” din Grecia, potrivit părintelui slujitor Matei Zaharia.

‘Din mărturiile domnilor epitropi testamentari au fost primite de familia epitropilor, pentru că, familia Moscu, de fapt, care stă în legătură directă cu familia voievodului martir Brâncoveanu și a Domniței Bălașa, se trăgea din Sparta, din Peloponez. Socrul domnului academician Constantin Bălăceanu Stolnici, Emanoil Hagi Moscu, care a fost epitrop o perioadă îndelungată a acestui așezământ, împreună cu Constantin Sturdza cu Grigore Brâncoveanu și cu alți mari oameni ai acestei familii, au donat bisericii aceste Sfinte Moaște ale Sfântului Grigore de Nyssa înainte de moarte, prin anii 1970 [†¦] deși pe aceea raclă sub formă de mască facială, în care erau păstrate aceste Sfinte Moaște, o părticică din partea frontală, probabil, a Sfântului Grigore de Nyssa, poartă inscripționat anul 1792 și acolo spune: „[†¦] acestea aparțin Sfântului Grigore de Nyssa”, a spus părintele Matei Zaharia, preot slujitor la Biserica „Domnița Bălașa” din Capitală.

Biserica Domnita Balasa, din Bucuresti, este o constructie in stil neoromantic si neobizantin, de mari dimensiuni, prezentand un plan in forma de cruce, la care se adauga absida poligonala a altarului. În actuala formă, biserica cu hramul „Înalțarea Domnului”,”Domnița Bălașa” din Capitală a fost construită între anii 1881 – 1885.

Comentarii Facebook


Știri recente